De la începutul anilor ’90 şi până în prezent, peste 400 de doljeni au murit din cauza SIDA. Majoritatea, deoarece, la vremea respectivă, sistemul medical românesc nu era pregătit şi nu s-a putut adapta pentru a face faţă acestei boli. Anul trecut, în judeţul Dolj se aflau în evidenţele medicilor 305 cazuri, din care 189 cu infecţie HIV şi 116 cu boală SIDA, şi, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în cursul primelor nouă luni ale acestui an s-au înregistrat 11 cazuri noi de infecţie cu HIV.
Peste 300 de doljeni se află în evidenţele medicale ca fiind purtători ai virusului HIV sau bolnavi de SIDA. Şi chiar dacă în ultimii 25 de ani s-au făcut progrese importante în plan medical, în continuare obiective importante rămân accesul universal la prevenţia HIV, tratament, îngrijiri şi suport, dar şi reducerea numărului persoanelor infectate cu HIV/SIDA sau informarea şi educarea populaţiei, mai ales a grupurilor cu risc crescut. Pentru a reduce numărul cazurilor noi, specialiştii atrag atenţia că este foarte importantă o mai bună informare şi educare în legătură cu HIV/SIDA. De asemenea, ar fi necesară creşterea numărului de persoane, în special din grupele de risc, care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV şi creşterea numărului de persoane care adoptă un comportament sănătos în relaţie cu HIV/SIDA.
Numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile, în creştere
Conform Raportului Naţional al Departamentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea HIV/SIDA din România al Institutului de Boli Infecţioase „prof. dr. Matei Balş”, la 30 iunie a.c. erau înregistrate la nivel naţional 14.078 persoane infectate cu HIV/SIDA (21.702 total cumulativ 1985 – 2016). Principala cale de transmitere a fost heterosexuală (57,4% din toate cazurile noi în 2015 şi 63,2% în primele 6 luni ale anului 2016). Numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a fost de 20% în 2015 şi 17,6% în primele 6 luni ale anului 2016. Proporţia de homosexuali fost de 16% în 2015 şi 17,2% în primele 6 luni ale anului 2016. Cele mai multe cazuri noi (6.503 cazuri) au fost înregistrate în grupul de vârstă 25 – 29 ani, urmat de 40-49 ani (2.133 cazuri).
În 2015, pe plan mondial, un procent estimat de 36.9 milioane de persoane au fost infectate cu HIV în 2014, şi 2,6 milioane dintre acestea au fost copii. Aproximativ 150 de milioane de copii şi adulţi, din 129 de ţări cu venituri mici şi mijlocii au primit servicii de testare HIV, 14,9 milioane de persoane care trăiesc cu HIV au primit tratament antiretroviral (ART) la nivel global, dintre care 13,5 milioane au primit ART în ţările cu venituri mici şi medii. Se estimează că aproximativ două milioane de persoane au fost recent infectate cu virusul în 2014, iar 34 de milioane de oameni au murit din cauze legate de SIDA până în prezent, inclusiv 1,2 milioane în 2014.
Testarea HIV este voluntară şi anonimă
În România există un Program naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV ce îşi propune să reducă răspândirea infecţiei HIV prin depistarea precoce a persoanelor infectate în rândul celor cu comportament la risc pentru infecţia HIV, precum şi prin depistarea precoce a persoanelor infectate HIV simptomatice. Un alt punct important este reducerea morbidităţii asociate cu infecţia HIV prin asigurarea tratamentului bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA. Foarte important, testarea HIV este voluntară şi/sau anonimă, cu garantarea confidenţialităţii şi a consilierii pre şi post test, atât în sectorul de stat cât şi în cel privat.