Dacian Cioloş a făcut o pledoarie pe Facebook pentru USR şi PNL

0
403

Dacian Cioloş a pledat, ieri, pentru USR şi PNL, “un partid purtător de speranţe”, respectiv “un partid cu tradiţie democratică”, afirmând că românii au de făcut o alegere clară între trecut şi viitor, pentru o “Românie a bunului simţ” şi împotriva perpetuării corupţiei, minciunii şi populismului.

ciolos“Dragi români, dincolo de reforme, Guvernul pe care îl conduc a început un alt mod de a guverna: sincer, onest, transparent, atât cu cheltuirea banului public cât şi cu luarea deciziilor. Un mod de a guverna aşa cum mi l-am dorit de la toţi cei care au guvernat ţara până acum. Un mod de a guverna de care România are nevoie nu numai ca să se dezvolte, dar şi pentru ca românii să recâştige încrederea într-un stat care acţionează pentru ei, nu împotriva lor”, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

El precizează că pentru acest motiv a acceptat mandatul de premier într-un guvern independent. “Şi sunt pregătit să mă angajez şi să-mi asum o nouă guvernare pentru continuarea unui astfel de mod de a administra interesul public. Însă este nevoie de mai mult. Tot ceea ce am făcut în acest an poate fi desfăcut şi făcut altfel în câteva luni. Amintiţi-vă ce s-a strigat în stradă, în noiembrie 2015. Gândiţi-vă unde ne duc corupţia, indiferenţa, minciuna. Din păcate, paşii pe care i-am făcut înainte nu sunt ireversibili.Pentru ca aceste proiecte bune să continue, viitorul guvern va avea nevoie de susţinerea unei majorităţi politice solide, formată din oameni integri, dedicaţi interesului ţării, în jurul aceloraşi principii de guvernare. Aceasta este esenţa Platformei România 100 – un set de valori şi direcţii clare de acţiune, în care eu cred şi pentru care mă angajez după 11 decembrie”, a adăugat premierul.

                “Le mulţumesc pentru asta, le mulţumesc membrilor lor şi tuturor celor care vor altceva de la politică. Le mulţumesc pentru ca au înţeles şi au avut curajul să îşi asume valori şi principii pentru guvernare, înainte de orice promisiune electorală. USR este un partid tânăr, purtător de multe speranţe, în plină consolidare, un partid care urmează să dovedească trecerea de la bune intenţii la fapte. Un partid nou, cu oameni noi, dintre care, cu câţiva am avut plăcerea să lucrez în guvern anul acesta. PNL este un partid cu tradiţie democratică de aproape un secol, partid care, în ultimul sfert de veac, a trecut prin multiple transformări şi evoluţii. E un partid pe care îl cunosc destul de bine. Au fost greşeli, dar au fost şi momente în care a arătat că se poate transforma pentru a merge înainte. Cred că PNL este partidul care a început să înţeleagă ce aşteptaţi dumneavoastră de la clasa politică şi a demarat un proces de schimbare – un prim pas asumat prin eliminarea de pe liste a candidaţilor cu probleme penale, printr-o infuzie de candidaţi noi pentru alegerile parlamentare”, a apreciat Dacian Cioloş.

           Premierul a respins afirmaţiile potrivit cărora ar fi nehotărât din punct de vedere electoral. “Am văzut că unii se grăbesc să spună că aş fi nehotărât, că nu îmi asum lupta electorală. Dimpotrivă, sunt foarte hotărât. Sunt hotărât sa rămân consecvent credinţei pe care o am în viitorul acestei ţări, în schimbarea de care ea are nevoie. Sunt hotărât să nu fac compromisuri de dragul vreunei funcţii sau doar pentru că «aşa se face» în politică. Sunt hotărât să-mi ţin cuvântul dat şi să-mi asum cu bună-credinţă partea de responsabilitate care îmi revine. Democraţie înseamnă că guvernarea revine celor pe care-i alegem în Parlament şi care reuşesc să formeze o majoritate. PNL şi USR mi-au propus să mă susţină pentru a continua să conduc Guvernul dacă, împreună, vor susţine o majoritate parlamentară. Votul dumneavoastră din 11 decembrie va spune asta”, mai arată Cioloş.

         El a mai afirmat că dacă românii vor vota USR şi PNL pentru a forma o majoritate parlamentară, el este pregătit şi hotărât în decizia ca împreună cu aceste partide şi cu toţi cei care vor ca România să meargă înainte, să construiască o guvernare responsabilă, deschisă şi onestă pentru următorii 4 ani. “Îmi doresc ca integritatea, transparenţa în cheltuirea resurselor şi luarea deciziilor, numirile în funcţii în temeiul competenţei şi profesionalismului, să fie regula, nu excepţia sau doar teme de discurs politic. Sunt gata să mă angajez în acest proiect şi deoarece, pentru mine, nu este vorba doar de nevoia de a avea sprijinul unor partide politice pentru a guverna. Este mult mai mult şi mult mai important decât atât. Este vorba de a face o alegere clară pentru un nou mod de a face politică şi de a guverna. Este vorba de a face o alegere clară între trecut şi viitor, pentru o Românie a bunului simţ, a respectului pentru munca cinstită şi împotriva perpetuării corupţiei, minciunii şi populismului. Este o alegere pe care vă invit să o facem împreună, toţi cei care credem că România nu-şi poate permite să se întoarcă la ceea ce a fost”, a conchis premierul Cioloş.