Comisia juridică a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Teodorescu, dar cea în cazul lui Marko Attila nu a întrunit numărul de voturi

0
334

Cătălin Teodorescu

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu, acuzat de DNA în dosarul şefei DIICOT Alina Bica, decizia fiind luată cu 14 voturi “pentru” şi unul “împotrivă”. Teodorescu a declarat, la ieşirea din şedinţă, că are încredere în justiţie. “Am încredere în justiţie, justiţia va lămuri lucrurile”, a spus acesta, care a venit la şedinţă însoţit de un avocat. Cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit însă numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică, a anunţat, tot ieri, vicepreşedintele Comisiei, Ciprian Nica. Acesta a precizat că voturile au fost 13 “pentru”, 2 “împotrivă” şi 2 abţineri, în condiţiile în care, pentru a fi aprobată, cererea avea nevoie de 14 voturi “pentru”, adică jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei.