Tel Aviv-Beijing, ameninţări „printre dinţi”!

1
453
Ehud Barak

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a exclus, „la ora actuală”, un atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, într-un interviu acordat joi, 1 decembrie a.c., la radioul public din Tel Aviv. „Nu ne putem angaja într-un război care nu este necesar” a afirmat el. „Poziţia noastră nu s-a schimbat sub trei aspecte: o ţară precum Iranul, înarmată nuclear, este inacceptabilă; noi suntem determinaţi să împiedicăm aşa ceva; toate opţiunile sunt pe masă” a avertizat el. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat deja, într-un raport, toate bănuielile occidentului, potrivit cărora Teheranul, în ciuda dezminţirilor sale, lucrează la fabricarea unei arme nucleare. Referindu-se la repercusiunile unui eventual conflict armat cu Iranul, în cazul unui atac israelian, Ehud Barak a dat reasigurări: „Un război nu este un picnic, dar, în cazul în care Israelul va fi forţat să acţioneze, noi nu vom avea 500.000, 5.000 sau 500 de morţi, cu condiţia ca oamenii să rămână acasă”. Şi a reamintit de cele 40 de rachete trase de Israel asupra Irakului în timpul războiului din Golf, în 1991, care n-au făcut decât un singur mort. Întrebat asupra eventualelor divergenţe cu SUA, în privinţa strategiei adoptate vizavi de Iran, ministrul israelian al Apărării a mai spus: „Este bine ştiut că Israelul este suveran. Guvernul, armata şi serviciile de informaţii sunt responsabile de securitatea noastră şi de existenţa Israelului”. Apropiat al premierului Benjamin Netanyahu, Ehud Barak a salutat incidentele şi exploziile care au lovit instalaţiile iraniene. „Tot ce întârzie programul nuclear iranian, chiar dacă vine din cer sau se produce prin alte mijloace, este binevenit” a spus el, refuzând să precizeze dacă serviciile israeliene au fost implicate în aceste „incidente”. Uzina de îmbogăţire a uraniului de Natanz (la sud de Teheran) a fost victima unui „cal troian” de tip inedit, botezat Stuxnet, a cărui specializare ar fi aceea de a afecta computerele centralei nucleare. De faspt, şi Iranul este o ţară bănuită a opera atacuri cibernetice, sugerându-se că Teheranul ar controla cea de-a doua cyberarmată a lumii. Fostul nr. 1 al Mossadului, Meir Dagan, a reiterat opoziţia sa la o operaţiune militară la ora actuală. „Opţiunea militară trebuie să fie ultima soluţie”. Fostul patron al Mossadului, până în luna ianuarie a.c., a estimat că Iranul nu va poseda arme nucleare înainte de 2015, dar Teheranul nu este departe de a stăpâni focul atomic. „Iranienii, până în prezent, s-au dovedit extrem de prudenţi. Când vor fi aproape de ultima fază – dezvoltarea armei atomice –, noi vom fi suficient de avansaţi pentru a lua decizia de a recurge la forţa armată”. Un fost şef al Serviciului de informaţii militare israeliene, care a părăsit funcţia anul trecut, generalul Amos Yadlin, a estimat, în această săptămână, că iranienii au destul material fizionabil pentru a produce „patru sau cinci bombe atomice, când se vor decide”. Iranul a acumulat circa 50 tone uraniu slab îmbogăţit şi sub 100 kg uraniu îmbogăţit la 20%. Are nevoie de 200 kg uraniu îmbogăţit la 20%, care să fie, apoi, îmbogăţit la 90%, pentru a produce o bombă atomică, a declarat generalul Irai Baron, actualul patron al informaţiilor militare. Potrivit AIEA, Iranul a produs 4.922 kg de uraniu slab îmbogăţit (3,5%) şi 73,7 kg uraniu îmbogăţit (19,73%). Nu lipsită de interes este, în acest context, declaraţia unui general din armata chineză, profesor la Universitatea Naţională de Apărare, care a menţionat că ţara sa nu va ezita să apere Iranul, chiar dacă acest lucru va însemna declanşarea celui de-al treilea război mondial, potrivit postului chinez NTD TV, citat de presa internaţională. După cum se vede, deşi suntem într-o fază a declaraţiilor, mai mult sau mai puţin abile, nu lipsesc, între Beijing şi Tel Aviv, ameninţările „printre dinţi”.

 

1 COMENTARIU

  1. Domnule Cantar Mircea, vreau sa va aduc la cunostinta ca Marcea Marcel, directorul Inspectoratului Judetean in Constructii Dolj foloseste Santa Fe, ce apartine ISC, in INTERES PERSONAL. Chiar azi, 03.12.2011 am vazut masina la el la bloc, M19, in fata bisericii Hagi Ienus. Va rog sa ma ajutati sa stopam acest ABUZ. Va MULTUMESC anticipat. Masina are nr. Dj-14-YGS.Nemernicul se foloseste de masina si la sfarsit de saptamani.Cred ca nu este corect si nici legal.

Comments are closed.