Lavrov ar putea participa în Malta la reuniunea OSCE

0
336

Potrivit presei ruse, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova, ar putea participa luna viitoare (5-6 decembrie) la o reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Deplasarea şefului diplomaţiei ruse, în Malt,a ar fi o premieră, de la invazia Ucrainei în februarei 2022. Mai exact, pentru prima dată, va călători într-o ţară membră a UE. Bruxelles nu a impus restricţii de călătorie, lui Lavrov, lăsând deschis un canal de comunicare cu cel mai înalt diplomat al Rusiei. Ambasada Maltei, în Rusia a declarat că invitaţiile pentru întâlnirea din 5-6 decebrie vor fi transmise tuturor delagaţiilor OSCE în timp util. În 2023 Lavrov a călătorit în Macedonia de Nord, pentru o reuniune OSCE, după ce Bulgaria a acordat permisiunea de survol a spaţiului său aerian, în drum spre Skopje, stârnind critici din partea Ucrainei şi a ţărilor baltice.