Paris – Sofia, un incident diplomatic

0
534
Într-un interviu acordat de preşedintele francez Emmanuel Macron, emisiunii „Valeurs Actuelles”, acesta a pledat pentru o imigraţie economică legală, înregistrată, pentru un număr de ani. Între altele a spus că preferă cetăţenii din Guineea şi Coasta de Fildeş bandelor ilegale de bulgari şi ucrainieni. Şocate, autorităţile bulgare au reacţionat imediat. Florence Robine, ambasadorul Franţei la Sofia, este convocată mâine la ministerul bulgar de Externe, condus de Ecaterina Zaharieva, vice-premier al Guvernului. Totodată ambasadorul bulgar la Paris, Arguel Tcholakov va remite o notă de protest autorităţilor. Vice-premierul bulgar Krasimir Karakacianov, ministrul Apărării, l-a calificat pe Emmanuel Macron drept „arogant”. Tensiunile s-au aprins şi preşedintele Emmanuel Macron s-a văzut în situaţia de a-l apela pe premierul bulgar Boiko Borisov, pentru a soluţiona acest „malentendu”. Boiko Borisov este la rândul său iritat de opoziţia preşedintelui francez la procedura de aderare a Albaniei şi Macedoniei de Nord, la UE, după ce personal a fost implicat în contenciosul dintre Grecia şi Macedonia.