Renumitul ortoped, prof.univ.dr Christian Heiss, Doctor Honoris Causa   al Universităţii din Craiova

0
1104

doctorFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii din Craiova a acordat, marţi, 1 noiembrie a.c, titlul de de Doctor Honoris Causa  prof.univ.dr Christian Heiss, medic specialist ortopedie – medicină sportivă – chirurgia mâinii la University Hospital of Giessen –  Marburg Germania. Evenimentul a reunit  profesori, medici  şi studenţi şi a fost un adevărat omagiu adus medicinii sportive şi implict unei personalităţi de renume internaţional. Profesorul Christian Heiss este cel mai tânăr profesor din Germania în domeniul ortopedie şi traumatologie, iar CV-ul domniei sale explică totul despre ceea ce înseamnă o carieră de succes.

Prof.univ.dr Nicolae Panea, prorectorul Universităţii din Craiova, a subliniat ideea că decizia  de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, profesorului Christian Heiss reprezintă atât manifestarea recunoaşterii prestigioasei sale activităţi ştiinţifice din domeniul medicinii, cât şi continuarea unei tradiţii începute cu mulţi ani în urmă, prin care Universitatea din Craiova îşi exprimă admiraţia şi preţuirea faţă de personalităţi marcante ale lumii academice internaţionale. „Ne-am adunat aici pentru a consacra munca, prestigiul, devotamentul unui astfel de doctor. Este cu totul şi cu totul aparte acest eveniment. În primul rând, personalitatea pe care o onorăm  cu titlul de Doctor Honoris Causa, este o personalitate specifică Germaniei, în acelaşi timp şi specifică Europei. Reprezintă o cultură umanistă. Discutam recent cu domnia sa şi spunea că a terminat liceul clasic şi cu alte cuvinte, a avut acel respect faţă de întreaga cultură educaţională a Germaniei şi în acelaşi timp, reprezintă Europa cu tot ce are ea mai bun, ce are ea mai deschis, pentru că este în acelaşi timp reprezentant al Germaniei, reprezentant al României, reprezentant al Italiei, al Spaniei, reprezentant al tuturor acestor centre medicale pe care le-a vizitat şi a colaborat. Profesorul Christian Heiss este o personalitate, doar şi  prin simplu fapt că este cel mai tânăr profesor pe care Germania l-a avut în domeniul ortopediei şi traumatologiei. Astăzi ( n.r marţi) dumnealui va primi titlul de Doctor Honoris Causa propus de Facultatea de Educaţie şi Sport, dar nu numai, pentru că această specializare, pe care dumnealui o are uneşte Universitatea din Craiova cu cealaltă Universitate a Craiovei, cu Universitatea de Medicină şi Farmacie. Cea mai bună prezentare o vor face desigur, colegii dumnealui şi veţi asista la o dublă Laudatio, pentru că personalitatea domniei sale este aparte”, a subliniat prof.univ.dr Nicolae Panea.doctor (2)

„Activitatea de cercetare este orientată către sfera de biocompatibilitate materială”

Despre personalitatea şi activitatea profesorului Christian Heiss, medic specialist, ortopedie-traumatologie ne-a vorbit prof.univ.dr Ligia Rusu de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, care a subliniat faptul că evenimentul este unul de excepţie şi merită trecut în cartea de onoare. „Personalitate remarcabilă din domeniul traumatologiei şi ortopediei, cu o bogată activitate şi experienţă clinică, dar şi o bogată activitate de cercetare reprezentată prin publicaţiile pe care le are. Doctorul Christian Heiss s-a născut la 22 aprilie 1970, în Germania. Este absolvent al Facultăţii de Medicină din Giessen. Parcurge etape ale formării sale ca medic în perioada 1990-1997 la o prestigioasă Universitate din Germania. Este prezent ca bursier al Institutului de Cercetări, Departamentul de Biomecanică şi Histologie din Davos, Elveţia. Încă de la începutul formării sale profesionale, profesor Christian Heiss îşi orientează  direcţiile de specializare către traumatologie, chirurgie generală şi ortopedie, fiind rezident al unei prestigioase Universităţi din Germania şi Elveţia. Apoi, bursier începând cu anul 1999, la  University of Mississippi din SUA şi în anul 2000 la Boston University Medical. În 2003 devine medic specialist ortopedie şi îşi începe activitatea ca şi cadru didactic la Universitatea Giessen din Germania. Activitatea de cercetare este orientată către sfera de biocompatibilitate materială, utilizarea clinică, bazată pe rezultate experimentale de laborator. Din anul 2009, devine vicepreşedinte al Departamentului de Traumatologie şi Ortopedie al Spitalului Universitar din Giessen, iar din 2014 devine profesor plin al acestei univesităţi şi preşedinte al Departamentului de Traumatologie din cadrul spitalului. În acelaşi an, îşi dezvoltă activităţile de cercetare experimentală. Obţine numeroase premii  în perioada 1999-2013 fiind preocupat de o permanentă perfecţionare profesională şi  ştiinţifică. Rezultatele cercetărilor sale au fost aplicate în activitatea clinică care se desfăşoară în spitalul univesitar în cadrul tehnicilor operatorii. Până în prezent profesorul Christian Heiss a publicat un număr de 25 de articole de cercetare în calitate de autor, 106 de articole de co-autor. Activitatea publicistică este completată de apariţia unui număr de trei cărţi şi nouă capitole de carte de specialitate, apărute la edituri de prestigiu. Prin, urmare putem spune că este o onoare pentru Facultatea noastră şi pentru Universitatea din Craiova şi în colaborare cu colegii noştri de la UMF, Secţia de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean, să recunoaştem întreaga activitate a domnului profesor şi să propunem acordarea titlului de Doctor Honoris Causa a Universităţii din Craiova”, a precizat prof.univ.dr Ligia Rusu.doctor (3)

„Ca să înţelegi un om despre să ştii cine este, ce face, de unde vine, unde s-a educat şi unde munceşte”

Conf.univ.dr Dan Grecu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie i-a făcut o Laudatio  mai deosebită profesorului Christian Heiss, acesta a suprins în prezentarea sa mai mult calităţile umane, pe care mai puţin i le cunosc medicului german, dar care au legătură cu succesul său profesonal. „Dacă distinsa noastră colegă, doamna profesor Rusu a vorbit despre realizările pe care le-a avut Christian Heiss, eu am să discut mai multe despre personalitatea dânsului, pentru că întotdeauna, ca să înţelegi un om despre să ştii cine este, ce face, de unde vine, încotro se duce, unde s-a educat şi unde munceşte. Ce vreau să vă spun, nu apare în niciun CV, provine dintr-o clinică universitară cu foarte multă experienţă. Este un profesionist dar şi un om cu emoţii puternice. Nu a vrut să plece de la Universitatea din Giessen şi a refuzat să obţină postul de şef de Departament Ortopedie din cadrul Spitalului AKH Viena, în condiţiile în care toţi ştiţi cât este de mare acest spital şi este un spital cu rezonanţă pentru noi toţi. A refuzat să se ducă acolo pentru a fi mai aproape de casă. Este un om cu suflet mare care nu se desparte de cei la care ţine, de cei cu care a crescut şi faţă de care simte că are o datorie emoţională. Vreau să vă spun şi câteva cuvinte despre locul în care lucrează acum ca să vă demonstrez că Laudaţio făcut de doamna Rusu este cu totul şi cu totul întemeiat. Dânsul lucrează la Spitalul din Giessen, afiliat Universităţii, o universitate cu tradiţie în Germania. Este pe locul II ca vechime fiind fondată la începutul secolului XVII. Universitatea din Giessen funcţionat vreme de 200 de ani cu cinci facultăţi importante pentru aceea vreme. La Universitatea din Giessen au studiat şi alte nume celebre care au câştigat Premiul Nobel şi unul dintre acestea este profesorul de fizică Ernest Rutherford, cel care a creat modelul atomic al elementelor. A fost acolo student şi a întreprins cercetări. Ce este în acest moment Universitatea din Giessen. Este o Universitate cu peste 28.000 de studenţi. În anul I sunt înscrişi 7000 de studenţi şi are un număr de 11 grupe mari de facultăţi. Ca să fii profesor la această vârstă, destul de mică, să predai la o astfel de univesitate, înseamnă calităţi fantastice. Nu poţi să ajungi profesor la o astfel de universitate care a dat laureaţi ai Premiului Nobel, decât dacă în mod cert ar calităţi şi umane şi profesionale”, a subliniat medicul Dan Grecu.doctor (1)

Colaborări la nivelul universităţilor din Craoiova şi Germania

Prof.univ.dr Christian Heiss a spus în încheiere că este o mare onoare pentru domnia sa să primească acest titlu de la Universitatea din Craiova şi că acesta este începutul unei colaborări fructuoase între mediul academic din Craiova şi cel din localitatea germană Geissen. Acesta a vorbit şi despre succesul în medicină dar şi despre munca de cercetare. Nu a uitat să sublinieze nici importanţa muncii în echipă  şi a mulţumit prietenilor pe care îi are la ambele universităţi din Craiova şi care erau prezenţi în sală să-l susţină.doctor (4)