Expediţia în Delta Dunării a artistului fotograf Flavian Săvescu, în instantanee craiovene

0
359

MO Aurelian expoLa Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei (strada „Popa Şapcă” nr. 8) se deschide astăzi, ora 11.00, expoziţia de fotografie cu titlul „Printre trestii”, aparţinând artistului Flavian Săvescu. Vor fi prezentate peste 40 de fotografii realizate de artist în expediţia efectuată în Delta Dunării, în vara acestui an, fiind evidenţiată pasiunea acestuia pentru forme, culori şi volume, pentru habitatul şi viaţa animalelor aparţinând sitului  unic în Europa. Expoziţia este organizată sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (A.A.F.R.) şi al Asociaţiei Române de Artă Fotografică „DACICA” (A.R.A.F.) şi va putea fi vizitată timp de o lună.

Flavian Săvescu este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România,  Photographic Society of America – P.S.A. (distins în anul 2015 cu 4 stele PSA – absolvent al cursului Image analysis), Global Photographic Union (distins în anul 2015 cu Crown 1, iar în 2016 cu Crown 2), Fotoclubului „Pro Arad” şi preşedinte al Foto Club Banatul Montan. Anul acesta a primit Premiul „Honorific” din partea Pascal English School and Greec School Photographic Club – PESGSPC pentru activitatea de promovare a artei fotografice. De asemenea, este câştigător al Premiului I la secţiunea „Natură şi Biodiversitate” şi al Marelui Premiu la Salonul Naţional de Fotografie Turistică (Bucureşti, 2014).

Artistul a participat la peste 60 de saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică, în 24 de ţări, cu aproximativ 100 de lucrări distincte acceptate, în cadrul cărora a obţinut 28 premii – dintre care 8 medalii de aur, argint şi bronz, 10 menţiuni onorifice, diplome şi alte premii. A deschis expoziţiile personale „Impresii despre lumină”, „Right state of mind”, „Impresii şi moment”, „România de poveste”, „Chipuri, locuri şi închipuiri”, „Labirynth”.MO 2

La vernisajul expoziţiei „Printre trestii” de la Craiova iau parte astăzi dr. Florin Ridiche – managerul Muzeului Olteniei, dr. Aurelian Popescu – şeful Secţiei de Ştiinţele Naturii, şi col. (r.) Mircea Anghel – preşedintele Asociaţiei Române de Artă Fotografică „DACICA”, din Craiova. «Expuneri fotografice precum „Zborul”, „În oglindă”, „Spre înalt”, „Regalitate” impresionează prin diversitatea speciilor prezentate (pelicani, cormorani, egrete, vulturi, raţe, gâşte etc.), precum şi prin echilibrul între ipostazele statice şi dinamice, între diurn şi nocturn, rezultând o lume mirifică a păsărilor Deltei», precizează reprezentanţii muzeului craiovean, referindu-se la lucrările prezentate de artist.

Expoziţia este deschisă publicului până pe data de 3 decembrie, organizatorii integrând-o în circuitul expoziţional al instituţiei muzeale craiovene, putând fi vizitată de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00. Preţurile biletelor sunt cele practicate în mod obişnuit de muzeul craiovean: 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.MO 1