Israelienii auditează abatoarelor româneşti

0
372

auditCa urmare a demersurilor realizate în ultimii 3 ani de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2016 va avea loc o misiune de audit în Romania pentru evaluarea abatoarelor din domeniul producerii cărnii de bovină şi ovină. Vizita specialiştilor israelieni reprezintă etapa finală a includerii ţării noastre pe lista statelor membre ale Uniunii Europene care pot exporta carne de bovină şi ovină în Israel.

Misiunea va evalua modul în care autorităţile veterinare din România, de la nivel judeţean, regional şi local realizează controalele oficiale la nivelul abatoarelor autorizate pentru sacrificarea bovinelor şi ovinelor, precum şi a celui în care operatorii din domeniul alimentar respectă condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor solicitate de partea israeliană pentru demararea exportului.

Reprezentanţii Autorităţii Veterinare Centrale din Israel vor efectua vizite de lucru la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, la Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la unităţi de abatorizare din judeţele Bistriţa Năsăud şi Suceava.