Câte ceva despre patriotism!

0
60

patriotismEvităm premeditat, de la o vreme, în a ne complica în pledoarii mai mult sau mai puţin oportune, cu precădere în spaţiul public, despre patriotism şi ce înseamnă a fi patriot, de parcă ar fi căzut în totală desuetitudine un asemenea concept. Ne vom aduce aminte, de toate acestea, conform obiceiului, în apropierea zile de 1 decembrie, pentru a trece totul în uitare, după aceea. Or, sentimentul de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor, statornicit în decursul istoriei, cum este definit patriotismul în Dicţionarul Explicativ al Limbii române, este unul organic, funciar, inalterabil. Chiar dacă este legat de o stare emoţională, şi anume dragostea, orice nutrire patriotică modernă exprimă flexibil, valorile şi reperele naţionale, fără a afecta sau ofensa valorile altor popoare, capabili fiind, prin disponibilităţile avute, chiar de un cosmopolitism sănătos, deschis dialogului şi cooperări, cum s-a întâmplat în istorie, ca semn de inteligenţă şi sănătate morală. De bună seamă sentimentul naţional şi patriotic se formulează în termeni diferiţi, astăzi, faţă de secolul precedent, deşi în esenţă putem proba că suntem patrioţi făcându-ne treaba acolo unde suntem, cu conştinciozitate, asumându-ne ceea ce suntem, cu bune şi cu rele. Recunoaştem, discuţia de faţă e delicată, subînţelegându-se că aceste formulări nu se vor exhaustive. Dar nu putem fi decât trişti la ceea ce vedem că se întâmplă în jurul nostru. Cu semeni de-ai noştri. Dacă nu ne-am lăsat desfiguraţi de valurile unei demagogii xenofobe, care se resimte chiar în spaţiul UE, pe alocuri în recrudescenţă, am înţeles în schimb, că şi valurile patriotarde, otova, de după ’90, nu făceau întotdeauna bine: cum pot românii să fie patrioţi atunci când ţara lor nu le oferă locuri de muncă rezonabil plătite, educaţie şi sănătate, când unica dezbatere din zori şi până în seară, este anticorupţia şi foarte mulţi aleg să plece în străinătate, evitând a se mai întoarce, din dispreţ pentru ţara lor. Ideea de patriotism, din păcate, se vede condamnată la o nedreaptă stigmatizare, deşi parcă Lucian Blaga spunea că „nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfeşti pentru el dacă îi aparţii”. Ce vrem să spunem? Sentimentul patriotic nu se apără şi nu se cultivă prin retorica simulată, confecţionată, neautentică, lozincardă. Fiindcă patriotismul modern impune chiar răsturnarea raportului, mult timp tradiţional: o mişcare nu doar dinspre Europa înspre noi, ci şi de la noi spre Europa, prin manifestări şi iniţiative creatoare, cu specific de autenticitate. Ceea ce se mai întâmplă. Patriotismul modern cere o tot mai mare încredere în capacitatea noastră de inovaţie, de creaţie originară, de avangardă, în sensul larg şi constructiv al termenilor. Prin promovarea valorilor rurale şi citadine. Patriotismul nu este, într-adevăr, un delir demogogic şi nu trebuie confundat cu „mândria de a fi român”, clamată cam anapoda. Un patriotism autentic, modern şi tenace, curăţat de zgura populismelor şi minciunii, altoit pe demnitate naţională, este de îmbrăţişat. Avem motive să fim nemulţumiţi de ceea ce trăim, de faptul că nu puţini dintre ai noştri par pătrunşi doar de interese mercantile, şi îşi bricolează de ani buni doar ceea ce le este lor folositor. Suntem pentru un patriotism inteligent, lucid şi harnic, cu care să nu ne fie ruşine, în faţa copiilor noştri, cu care să nu fim inhibaţi în faţa altor naţiuni europene.