Artistul Gabriel Bratu: „Off-uri” la 80 de ani

0
729

„Popescu, când s-a îmbolnăvit, s-a dus la doctor cu un curcan perfect sănătos”. «Cei mai „răsăriți” de la noi, Popescule, muncesc în „apus”». „În politică, Popescule, ca să ai un drum drept trebuie să știi cum și când s-o cotești”. „Au venit guverne, Popescule, au plecat, dar corupția a rămas pe locul ei”. „În afară de cei șapte ani de-acasă, directorului meu, Popescule, nu-i lipsește nimic”.

Sunt doar câteva dintre textele ce însoțesc cele mai recente caricaturi realizate de artistul Gabriel Bratu, care se regăsesc în noua expoziție personală a domniei sale. Vernisajul are loc astăzi, ora 18.00, la Galeria „ARTA”, evenimentul fiind organizat de Muzeul de Artă Craiova și filiala locală a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Cele 50 de lucrări inedite sunt reunite sub genericul „Off-uri”, același sub care, zi de zi, Gabriel Bratu publică o caricatură în cotidianul „Cuvântul Libertății”.

Expoziția marchează împlinirea a 80 de ani de viață ai maestrului, la 5 noiembrie a.c., și îi urmează celei personale de la Slatina, vernisată luna trecută, în cadrul ediției a XX-a a Festivalului Naţional de Caricatură şi Umor „Oltenii şi restu’ lumii”. Tot la Galeria „Artis” din Slatina a Muzeului Județean Olt, Gabriel Bratu va deschide o expoziție cu lucrări inedite la începutul lunii decembrie a.c.