Volei şi baschet astăzi în Valea Vlăcii

0
347

Echipele municipalităţii craiovene sunt aproape de a lua în sfârşit în primire Sala Polivalentă şi dispută ultimele jocuri în „Sala Sporturilor – Ion Constatinescu”. Aceasta va găzdui astăzi meciuri începând cu ora 14 şi până seara în jurul orei 21, cu pauzele de rigoare. Clou-ul zilei este de la ora 19, partida de baschet – băieţi, între SCM şi Atlassib Sibiu, contând pentru etapa a şasea a Ligii Naţionale. După un start de campionat accesibil, în care au întâlnit şi două nou-promovate, craiovenii au câştigat 4 jocuri, se află pe locul 5 şi oferă fanilor speranţe de a prinde play-off-ul, în timp ce sibienii ocupă locul 12, cu 7 puncte. Totuşi, sibienii pregătiţi de Dragan Petricevic i-au învins deja în acest sezon pe băieţii lui Andelko Mandic, în Cupa României, având astfel un atu moral. Fetele de la SCM joacă şi ele acasă, tot astăzi, dar de la ora 14, împotriva unei formaţii cu nume de fotbalist la CFR Cluj, Sepsi Sf. Gheorghe. Deşi cele două formaţii sunt vecine de clasament pe locurile 7 şi 8, cu 10 puncte, oaspetele au până acum 4 victorii din 6 jocuri, în timp ce fetele lui Milan Nisic doar 3 din 7 partide. Alături de echipa masculină de baschet, o altă performeră a acestui sezon până acum este trupa de voleibalişti pregătită de Dănuţ Pascu. Aceasta se află pe locul secund în clasament după 3 runde şi va întâlni astăzi, tot în Valea Vlăicii, de la ora 16.30, formaţia Phoenix Şimleul Silvaniei, clasată pe locul 9, cu 3 puncte, o probabilă victimă sigură, în 3 seturi, pentru craioveni. Singura echipă a SCM-ului care evoluează astăzi în deplasare este cea feminină de volei, aceasta întâlnind dela ora 16, la Mioveni, echipa SCM Argeş Volei Piteşti. Cele două echipe sunt în coada clasamentului, gazdele chiar pe ultima poziţie, chiar dacă au făcut schimb de antrenori după sezonul trecut, Marian Constantin preluând echipa argeşeană, iar Mircea Dudaş ajungând în Bănie.