Deschiderea oficială a anului universitar 2022-2023 a avea loc, astăzi, în aula „Mihai I” a Universităţii din Craiova. Unde s-a auzit intonat, din nou, „Gaudeamus igitur”, de cei prezenţi. A fost un moment festiv, de referinţă, ce s-a desfășurat în prezența studenților de Anul I, a profesorilor și nu în ultimul rând, a colaboratorilor instituției de învățământ superior. Universitatea din Craiova pregătește la cele mai înalte standarde un număr de 19.787 studenţi, din care 935 studenţi străini, cuprinşi în cele 12 facultăţi. Numărul studenţilor înmatriculaţi în anul întâi este de 7.038, ei fiind și cei mai emoționați. Universitatea din Craiova se bucură, de ani buni, de o reală recunoaştere în mediul academic, din ţară şi străinătate, apărând în mai multe clasamente, pe poziți privilegiate.
Prof.univ.dr Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova :
Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova :
Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj :
Dan Diaconu, prefectul județului Dolj :