Universitatea „Spiru Haret” din Craiova: O festivitate dominată de emoţiile „bobocilor”

0
4266

Arhiplină s-a dovedit Aula de festivităţi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, din Craiova, la ceremonia deschiderii noului an universitar. Pro-rectorul instituţiei, prof. univ. dr. Gheorghe Bică, a avut ca invitaţi reprezentanţi de la toate palierele administraţiei publice locale şi judeţene, Curţii de Apel Craiova, Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, instituţiilor descentralizate, accentuând în mesajul său circumscrierea organică a acestei facultăţi private –de acum cu profil bine definit-, cu peste 700 de studenţi, în mediul academic al Băniei. Din rândul cursanţilor, la formele de învăţământ superior, au avut alocuţiuni, încărcate de emoţia firească, Duriţă Enela Ionela, Georgiana Maria Banu, toate în anul I de studiu. De asemenea, mesaje fireşti, circumscrise momentului, din partea Prefecturii Dolj, Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei Craiova au avut subprefectul Venera Popescu, secretarul general Cristian Şovăilă şi viceprimarul Rela Filip. Judecătorul Curţii de Apel Craiova Andrei Cosmin Mitrache, directorul executiv al Direcţiei regionale a finanţelor publice Craiova, Mihail Antonescu, col. Mirea Cosmin şeful Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, s-au alăturat, prin articulate şi calde mesaje, atmosferei festive create. Cadre didactice din cadrul facultăţii au prezentat structura anului de studii, formele hibride în care se va desfăşura procesul de instrucţie, şi alte detalii. A fost o zi de debut, tuşată de febrilitate, a unui nou an universitar, cu provocările lui.