Femeile poloneze organizează un “protest negru” împotriva interzicerii avortului

0
409

23 Jan 1995, Washington, DC, USA --- Young Pro-Life Supporters at March for Life Rally --- Image by © Mark Peterson/CORBIS

Femeile poloneze vor lua parte la o acţiune de protest în încercarea de a atrage atenţia asupra propunerii care ar putea implementa interzicerea totală a avortului în Polonia. Acestea vor refuza să lucreze astăzi. Cele care vor lua parte la acest protest consideră că interzicerea totală a avortului va stagna evoluţia societăţii şi economiei poloneze. Protestatoarele din 60 de oraşe poloneze vor refuza să lucreze, iar o serie de corporaţii şi activităţi comerciale îşi vor suspenda activitatea în semn de solidaritate. Protestatoarele sunt încurajate să poarte culoarea neagră şi să posteze fotografii cu ele pe site-urile de socializare din timpul protestului. “Protest negru în apărarea dreptului la viaţa şi la sănătatea femeilor din Polonia. Solicităm acces la educaţie sexuală, contracepţie şi proceduri medicale de fertilizare in vitro. Ne opunem interzicerii totale a avortului”, este scris pe o broşură ce a circulat în mediul online. Polonia deţine deja cele mai restrictive legi în privinţa avortului, din statele membre ale Uniunii Europene. În prezent, întreruperea sarcinilor este permisă pe teritoriul polonez numai în cazul violurilor, incesturilor sau dacă mama sau fătul au probleme grave de sănătate. Biserica Catolică susţine propunerea de interzicere a avortului, care ar putea conduce, de asemenea, şi la limitarea programurilor de educaţiei sexuală. În cadrul acestei legi, cadrele medicale care efectuează întreruperea de sarcină şi femeile care suferă această procedură riscă condamnarea la cinci ani de închisoare.