Pedeapsă menţinută la Curtea de Apel Craiova pentru Cornel Penescu, într-un alt dosar de corupţie

0
419

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au soluţionat apelul declarat de Cornel Penescu şi de un alt inculpat, fost inspector la ITM Argeş, trimişi în judecată de procurorii DNA, într-un dosar vizând infracţiuni de corupţie. Mai exact, Penescu a fost acuzat că i-a dat şpagă inspectorului pentru a „închide ochii” la nerespectarea drepturilor angajaţilor magazinelor PIC din Piteşti şi Craiova. Judecătorii craioveni i-au menţinut lui Penescu pedeapsa primită pe fond, de 2 ani închisoare cu executare, şi au dispus faţă de celălalt inculpat suspendarea executării pedepsei. Atât cei doi, cât şi procurorii DNA Craiova pot ataca hotărârea Curţii de Apel Craiova cu recurs. Cornel Penescu este deja încarcerat, ispăşind o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare primită tot pentru fapte de corupţie.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, la sfârşitul lui septembrie 2009, pe Cornel Gheorghe Penescu, acţionar în cadrul SC PIC S.A. Piteşti şi asociat în cadrul SC MUNTENIA ALIMENT SRL, SC PIC DISTRIB SRL Piteşti (fostă S.C.ONIŢA SRL), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită şi pe Florian Anghelina, fost inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii anticorupţie au reţinut că „la data de 14 noiembrie 2006, inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, în calitate de acţionar la SC PIC S.A., i-a promis inculpatului Anghelina Florian, inspector de muncă la I.T.M. Argeş, suma de 10.000.000 ROL (1.000 lei), pentru ca acesta să efectueze un control superficial la sediul S.C. PIC S.A., să nu constate adevăratele încălcări ale Codului Muncii (nerespectarea drepturilor angajaţilor magazinelor din Piteşti şi Craiova referitoare la prestarea orelor suplimentare) şi, implicit, să nu aplice sancţiuni contravenţionale. Suma promisă a fost remisă efectiv la 15 noiembrie 2006”, după cum se arată într-un comunicat al DNA de la data respectivă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Argeş. În octombrie 2012 judecătorii de aici i-au găsit vinovaţi pe cei doi, condamnându-i la câte doi ani de închisoare cu executare. Atât inculpaţii, cât şi procurorii anticorupţie au făcut apel, soluţionat marţi, 1 octombrie a.c., de Curtea de Apel Craiova. Instanţa craioveană i-a menţinut pedeapsa lui Penescu şi i-a suspendat executarea pedepsei lui Florian Anghelina pe un termen de încercare de 4 ani: Admite apelurile formulate de Parchet şi inculpatul Anghelina Florian. Respinge apelul formulat de inculpatul Penescu Gheorghe Cornel. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului Anghelina Florian pe durata termenului de încercare de 4 ani. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă apelantul inculpat Penescu Gheorghe Cornel la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.10.2013, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova.