Manifestări cu ocazia Zilelor Facultăţii de Automatică

1
370

Universitatea din Craiova organizează astăzi o serie de evenimente prilejuite de Zilele Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică, a anunţat instituţia printr-un comunicat. Manifestările vor începe la ora 9.00, în Sala Albastră a Universităţii, cu înmânarea Diplomelor de Excelenţă pentru activitatea didactică şi de cercetare şi vor continua cu prezentări ale companiilor partenere ale Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică. Va urma premierea şefilor de promoţie şi a studenţilor cu rezultate deosebite la competiţiile internaţionale şi naţionale, iar apoi vor putea fi vizitate expoziţiile şi standurile de prezentare ale firmelor partenere. Evenimentul se va încheia în jurul orei 13.00, cu înmânarea diplomelor de licenţă într-un cadru festiv.

1 COMENTARIU

  1. Rectorul Dan Claudiu DANISOR, profesor la Facultatea de Drept a Universității din Craiova se opune punerii în execuție a unei sentințe judecătoreşti. Din data de 15 febr. 2013 şi până la această dată acest rector a refuzat să pună în execuție sentința 555/PI/15.02.2013 din dosarul 19232/63/2010 care potrivit legii este definitivă şi executorie de drept. Am sesizat şi ministrul educației iar d-l REMUS PRICOPIE tace adică tolerează şi susține găştile locale.
    D-l Claudiu DANISOR a refuzat să respecte o lege pe care n-o cunoaşte şi chiar dacă o cunoaşte nu o înțelege şi pe care i-o reamintesc:
    1. dispoziţiile legii 53/2003 (valabilă la data iniţierii acţiunii în justiţie) la art. 289 prevede în mod imperativ ,
    Art. 289. – Hotarârile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept.
    Precizez că şi noul cod al muncii reactualizat în anul 2013 prin legea 2/2013 prevede imperativ:
    Art. 274 Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.
    Această înverşunare a d-lui Dănişor împotriva justiției provine din cauza unei judecătoare „neascultătoare” care a trecut peste interesele găştii lui Dănişor şi prin dispozitivul sentinței 555/PI/15.02.2013 a hotărât:
    1. Dispune anularea Deciziei 4340 A/08.12.2010 emisă de intimata Universitatea din Craiova
    2. Dispune repunerea părților în situația anterioară şi obligă intimata Universitatea din Craiova la reîncadrarea contestatorului pe postul şi funcția ocupate anterior emiterii decizie icontestate, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data comunicării deciziei de sancționare anulate şi până la data reintegrării efective.
    3. Obligă intimata Universitatea din Craiova la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 855,56 lei către contestator.
    Ion Cârstea
    Bursier Fulbright

Comments are closed.