Consiliul Județean (CJ) Dolj și instituțiile similare din județele Gorj și Hunedoara au decis înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbația Jiului“, o inițiativă locală inovatoare, care le va asigura celor 3 administrații partenere acces mai eficient la surse de finanțare nerambursabilă pentru realizarea unor investiții majore, care urmăresc o strategie unitară pentru evoluția acestei zone cu peste 1,4 milioane de locuitori.
Memorandumul de intenție care prevede crearea structurii de cooperare a fost semnat joi de către președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara Ion Bădin, în cadrul unui eveniment organizat la sediul CJ Gorj.
„Am avut ocazia să discutăm aprofundat despre ce va presupune Programul Operațional Tranziție Justă, despre ce înseamnă perioada către care ne îndreptăm – una care nu va fi deloc ușoară. Vom conlucra și vom identifica soluții pentru mediul economic, pentru a susține crearea de locuri de muncă, cu atât mai mult cu cât cele 3 județe care fac parte din noua axă de dezvoltare vor fi destul de mult afectate de acest parcurs asumat de țara noastră în relația cu Uniunea Europeană.
Faptul că astăzi punem bazele unei asociații, faptul că împreună vom concepe proiecte integrate – toate acestea îmi dau convingerea că vom reuși să venim în sprijinul locuitorilor din cele 3 județe cu alternative viabile pentru dezvoltare economică și pentru înființarea de locuri de muncă.
Avem acces la fonduri europene și inițiative concrete pentru atragerea lor, iar în privința județului Dolj putem să considerăm că suntem unul dintre campioni în obținerea finanțărilor nerambursabile. De altfel, trebuie menționat faptul că avem în prezent în implementare demersuri cu o valoare cumulată de aproximativ 700 de milioane de euro – investiții în realizarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, în modernizarea infrastructurii de transport, dar și în domenii precum sănătate, cultură, educație sau asistență socială.
Principala provocare căreia trebuie să îi răspundem o reprezintă locurile de muncă. Programele operaționale, despre care sper că vor intra cât mai curând pe agenda Guvernului, acoperă o plajă largă din aceste necesități și se impune să ne orientăm către înființarea unor noi parcuri industriale, pentru a susține mediul de afaceri.
Uniți suntem puternici, iar faptul că fondăm această asociere și, astfel, o zonă cu peste 1.400.000 de locuitori are o strategie comună înseamnă că vom fi o voce auzită în relația cu Comisia Europeană. Suntem hotărâți să folosim fiecare posibilitate de atragere a fondurilor europene, să avem cel puțin un proiect pentru fiecare axă disponibilă. Este o deviză, dar și un mod de lucru pe care deja l-am demonstrat“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Principalele direcții către care se vor îndrepta proiectele implementate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbația Jiului“ vizează accesibilizarea zonei prin îmbunătățirea infrastructurii de telecomunicații, energie și transport, dezvoltarea industrială în domeniul energiei regenerabile, dar și a turismului și a sectorului de servicii, crearea de noi zone rezidențiale, în conformitate cu standardele europene, și creșterea calității vieții, prin protejarea și extinderea spațiilor verzi sau prin investirea în centre culturale. De asemenea, un capitol important îl reprezintă măsurile de inserție și suport destinate să conducă la combaterea excluziunii și a dezechilibrelor sociale, la înlăturarea disparităților dintre localități, precum și la diversificarea oportunităților de formare profesională și de ocupare a forței de muncă.
Prin realizarea „Conurbației Jiului“, locuitorii din cele 3 județe vor putea beneficia de mai multe oportunități pe piața muncii și în domeniul afacerilor, acces mai facil la infrastructură și servicii publice cheie, cum ar fi cele din domeniul sănătății, transportului sau educației, o calitate mai bună a vieții datorită atragerii de noi investiții și unui cadru coerent de dezvoltare, precum și de măsuri mai eficiente de incluziune socială.
De asemenea, potrivit prevederilor memorandumului, beneficiile pentru sectorul privat includ acces mai facil la piețele de desfacere pentru firmele din exteriorul orașelor, acces mai bun la o piață mai mare a forței de muncă, dar și o infrastructură îmbunătățită, care stimulează schimburile și oportunitățile economice.