Raport UNICEF: Elevii români au competențe slabe la matematică și citire, dar își fac prieteni foarte ușor

0
468

Copiii români sunt printre elevii cu cele mai mari deficiențe de învățare din lume, dar își fac prieteni mult mai ușor decât copiii din restul țărilor incluse în “Lumi de influență. Înțelegerea elementelor care modelează bunăstarea copilului în țările bogate”.

În medie, 40% dintre copiii din toate statele membre ale OCDE și ale UE nu dețin competențe de bază în ceea ce privește cititul și matematica, la vârsta de 15 ani. Copiii din Bulgaria, România și Chile se descurcă cel mai slab. Estonia, Irlanda și Finlanda stau cel mai bine la acest capitol.

În majoritatea țărilor, cel puțin unul din 5 copii nu are încredere în abilitățile sale sociale de a-și face noi prieteni. Încrederea cea mai scăzută în această privință se remarcă la copiii din Chile, Japonia și Islanda. În România, 85% dintre copiii cu vârsta de 15 ani au o satisfacție de viață ridicată, țara noastră situându-se pe locul 3, după Olanda și Mexic. De asemenea, 83% dintre copiii cu vârsta de 15 ani din România își fac prieteni cu ușurință, cel mai ridicat procent în rândul țărilor incluse în raport.

În majoritatea țărilor, mai puțin de patru cincimi dintre copii se declară mulțumiți de propria viață. Turcia înregistrează cea mai mică rată a satisfacției în viață, fiind urmată de Japonia și Regatul Unit. Copiii care au parte de susținerea familiei în mai mică măsură și cei care sunt victime ale bullying-ului au o sănătate mintală mult mai fragilă. Lituania raportează cea mai ridicată rată a suicidului în rândul adolescenților – una dintre principalele cauze de deces în cazul adolescenților din țările bogate cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, urmată de Noua Zeelandă și Estonia.

67% dintre copiii români spun că sunt implicați în luarea deciziilor acasă (cel mai mare procent în rândul țărilor incluse în studiu) și 56% participă la luarea deciziilor la școală.

Rapoartele realizate de UNICEF – de 20 de ani deja – folosesc date naționale comparabile pentru a realiza un clasament al țărilor membre ale UE și ale OCDE în ceea ce privește copiii.