Traian Băsescu despre alegerile prezidenţiale

0
448

În cadrul emisiunii „România 9”, de la TVR, Traian Băsescu, fost preşedinte al ţării în două mandate, a sfătuit-o pe Viorica Dăncilă să bată ţara „la picior”, să facă două-trei conferinţe de presă săptămânal, pentru a avea şanse să acceadă în turul doi al alegerilor prezidenţiale, fiindcă din propria experienţă „vara se munceşte pentru a se câştiga toamna”. Dacă în turul doi ajung Dan Barna şi Klaus Iohannis –doi sibieni- cel puţin 50% dintre social-democraţi îi vor da votul lui Dan Barna. În opinia lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis ar trebui să nu-şi mai ostilizeze electoratul PSD, cu care Dan Barna nu a fost atât de critic. Situaţia rămâne însă destul de fluidă, şi abia de la mijlocul acestei luni, sondajele vor putea sugera repere orientative.