De ce cedează asfaltul pe unele străzi din Craiova

1
660
Consilierii municipali au cerut Primăriei Craiova să aibă o atitudine mai fermă în privința firmelor care se ocupă de refacerea străzilor după lucrările de branșamente sau avarii. Aleșii locali se plâng că, deși există un regulament strict în acest sens, societățile profită de faptul că nimeni nu merge la recepție și fac lucrări de mântuială. Autoritățile spun că, din contră, firmele respective nu mai pot să facă față amenzilor pe care le primesc.
Din 2013, toate spargeri de străzi care au loc în Craiova, în urma unor intervenții precum  branșamentele la utilități sau avariile la rețele, sunt refăcute de către societăți de construcții selectate de municipalitate. În ședința de joi trecută, consilierul PNL, Marian Vasile, a pus problema lucrările pe care le execută aceste firmele agreate de municiplitate, arătându-se revoltat de modul cum aleg aceste societăți să se achită de obligații. „Aceste lucrări de reparații după spargere, pe raza municipiului Craiova, ne dă tuturor participanților la trafic mari bătăi de cap. Aproape peste tot pe unde aceste firme intervin și reabilitează după spargere, asfaltul se lasă, se crează cratere, Craiova arată ca după un război”, este de părere consilierul municipal.
Regulamentul selectării firmelor a fost modificat
Marian Vasile a interpelat autoritățile și cu privire la modificarea regulamentului pentru selectarea acestor firme, modificare propusă de municipalitate în aceeași ședință. „M-am uitat cu foarte mare atenție și se modifică un singur lucru, și anume să nu mai selectăm aceste societăți în primul trimstru al anului, ci să le selectăm pe toată perioada anului. Nu am înțeles, din expunerea de motive, de ce trebuie să facem acest lucru?”, a pus problema alesul liberal. Mai mult, liberalul a sugerat că această schimbare de regulament a fost pregătită poate pentru a favoriza anumite firme. ”O să fiu foarte atent să văd dacă, în perioada următoare, vreo firmă de casă a PSD vrea să se autorizeze și nu mai are răbdare până în ianuarie”, a avertizat liberalul.
Obligația de a deține utilajele doar în proprietate
Strict pe regulament, consilierul PNL a propus să se modifice o parte din conținutul unui articol care spune că aceste societăți trebuie să aibă în proprietate sau printrun alt act o serie de alte utilaje. „Să ne limităm doar ca firmele să aibă utilajele în proprietate. Altfel, poate să vină o firmă cu două lopeți, cu trei contracte de închiriere gen buldoexcavator, autogreder și ce mai scrie acolo, iar după ce se autorizează, le poate rupe. Și ne trezim cu doi lopătari care ne încurcă orașul. Deci, să aibă utilajele în proprietate”, a cerut Marian Vasile. Trecând în revistă utilajele pe care firmele trebuie să le dețină, consilierul liberal a mai observat și că acestea sunt obligate să aibă un utilaj performant, precum grederul care este folosit, de regulă, la refacerea întregii străzi, dar nu este obligat să dețină un mijloc de transport deșeuri autorizat. ”Și atunci aceste firme care reabilitează transportă bucăți de pământ, de asfalt cu fel de camionete prin care curge mizeria și deșeurile”, mai spune Vasile. Acesta crede că și cuantumul amenzilor  – de 2.000 de lei – este prea mic și a propus să fie 20.000 de lei. 
Autorizațiile de spargere a străzilor, la vedere
Consilierul PNL susține că nici autoritățile locale nu monitorizează foarte bine activitatea acestor societăți. Acesta spune că, pe site-ul primăriei, la autorizațiile de construire – la case, la locuințe colective – nu apar și autorizațiile de spargere a străzilor pentru introducerea de rețele. ”Adică eu când îmi fac casa, am o autorizație de casă, dar eu nu am niciunde o autorizație de spargere a străzii ca să-mi introduc apa și canalul. Cei de la primărie, când fac recepția casei, ar trebui să verifice cum am spart eu strada și cum am introdus apa și canalul. Ca să introduci apa și canalul, tu spargi trotuarul și nu apare niciunde autorizația de spargere de străzi pentru branșamente. Trebuie să fim atenți, atunci când mergem să recepționăm aceste construcții, să vedem dacă au avut sau nu autorizație de spargere a străzilor”, a cerut Marian Vasile.
Cele mai mari probleme apar după avarii
Primarul Mihail Genoiu spune că, din contră, orice autorizație de construcție este urmată și de autorizația de spargere a străzii pentru branșament, iar cel care a spart strada fără autorizație de spargere, indiferent că are autorizație de construcție, suportă rigorile legii. Primarul a explicat că modificarea de regulament a apărut nu din cauza celor care execută branșamente individuale, care sunt bine monitorizați de către primărie, ci mai mult din cauza avariilor. ”Dacă la autorizații există un control, care este riguros, la avarii este cea mai mare problemă”, a dezvăluit edilul-șef al Craiovei. Potrivit acestuia, primăria a pus în funcțiune, de două luni, o platformă pe telefonul mobil în care este semnalată orice intervenție de avarie și dacă corpul de control al primăriei constată – și au fost foarte multe situații – că se lucrează la o avarie și ea nu este semnalată, firma este amendată. „S-a cerut tuturor – și la ora aceasta sunt sume foarte mari care s-au adunat – să se facă recepțiile la toate avariile”, a mai menționat Mihail Genoiu.
 Compactarea terenului, ultima pe listă
Primarul Craiovei a recunoscut, în schimb, că problemele apar de la recepția acestor lucrări de după o avarie. ”Era obișnuiță să nu se mai facă recepția sau să o facă CEZ-ul să vadă dacă cablul e bine sudat, Distrigazul dacă conducta a fost bine sudată, Compania de Apă dacă a fost mufa reparată … în schimb, la compactare, la turnarea stratului asfaltic, nimeni nu se mai uită”. Pornind de la această constatare, autoritățile spun că au verificate toate autorizațiile de spargere de străzi din 2018 și, la ora aceasta, cine nu are proces-verbal de compactare a terenului la săpătura respectivă nu i se face recepția. „Intră sub incidența că a depășit termenul de 5 zile și îl amendează poliția locală”, spune primarul Craiovei. Mai mult, Mihail Genoiu a cerut Poliției Locale evidența amenzilor date pe aceste săpături, pe anii 2017, 2018 și 2019 și a promis o intensificare și mai mare a controalelor „pentru că și eu am obosit rugându-mă de furnizorii de utilități să-și repare în mod civilizat gropile și ceea ce distrug”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.