Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Craiova

0
374

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universității din Craiova va primi mâine, 4 septembrie, vizita  preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur, care va fi însoţită de Artemy Karpenko (director adjunct Cabinet preşedinte APCE), Ionuţ Stroe (deputat, şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE) şi Cristian Urse (însărcinatul cu afaceri a.i. de pe lângă Consiliul Europei).

Cu această ocazie, între orele 12.15 și 13.45, la Sala de Consiliu a  Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale (Calea Bucureşti nr. 107D) va avea loc o întâlnire a delegaţiei conduse de Anne Brasseur cu studenţi, doctoranzi, cercetători postdoctorat şi cadre didactice ale instituției. Temele abordate vor fi preponderent din domeniul juridic (libertăţi fundamentale, drepturile omului), dar şi teme conexe (politică externă, activitatea parlamentară de la nivelul Consiliului Europei).

Născută la 19 mai 1950, în Luxembourg, Anne Brasseur este o personalitate recunoscută la nivel internaţional, ocupând de-a lungul carierei sale funcţii importante. La nivel naţional a fost membru al Camerei Deputaţilor a Marelui Ducat de Luxemburg în perioada 1979-1999 şi din 2004 până în prezent; ministru al Educaţiei şi Sportului în perioada 1999-2004; viceprimar al oraşului Luxemburg între 1982-1999 şi 2005-2009; consilier municipal al oraşului Luxemburg în perioada 1976-1981.

La nivel internaţional a fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în perioada 1993-1999 şi din 2004 până în prezent; membru al Adunării Parlamentare a Francofoniei din 2004 până în prezent; membru al Adunării Parlamentare a Uniunii Europei Occidentale  în perioada 2004-2009; membru al Adunării Parlamentare Nord Atlantice  în perioada 1979-1993. Din ianuarie 2014 este preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.