OUG privind migraţia aleşilor locali a fost publicată în Monitorul Oficial

0
315

Ordonanţa de Uugenţă a Guvernului care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul a fost publicată în Monitorul Oficial. Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns şi la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ. Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea în termenul de 45 de zile prevăzut de actul normativ  o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent. Aceste prevederi apar în forma OUG publicată ieri în Monitorul Oficial şi nu erau prevăzute în proiectul iniţial. „Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art.9 alin. (2) lit. h1) şi art.15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă. Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, a declarat ieri, pentru Mediafax, că actul normativ a fost înregistrat la Secretariatul general al instituţiei, urmând să intre în parcursul legislativ. Astfel, proiectul legii de aprobare a OUG va fi înscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent, care îl va distribui spre dezbatere comisiilor de specialitate, acestea urmând să elaboreze raportul ce va fi supus ulterior votului plenului. După votul în plenul Senatului, actul normativ va fi transmis Camerei Deputaţilor, care are competenţă decizională. Ordonanţa de urgenţă se consideră intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, fiind îndeplinită şi prevederea de depunere la Camera competentă să fie sesizată.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat ieri că a transmis aleşilor locali PNL o adresă în care îi avertizează asupra faptului că şi-ar putea pierde mandatul dacă părăsesc partidul şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului care permite migraţia politică este constatată neconstituţională. „Am trimis o adresă în teritoriu şi am spus că, după părerea mea, ordonanţa sigur va pica la Curtea Constituţională şi există riscul să rămânem fără primari. (…) Dacă se revine la legea dinainte şi el a făcut cerere de schimbare a partidului pe a cărui listă a fost ales, îşi pierde mandatul”, a spus secretarul general al PNL. Petrache a menţionat că PNL va ataca ordonanţa de urgenţă a Guvernului la Curtea Constituţională şi nu se simte vinovat pentru cei care ar putea pierde mandatul de ales local.