Prins cu 124 km/h pe „Calea Severinului” / Peste 500 de vitezomani amendaţi de poliţişti

0
267

Reprezentanții IPJ Dolj au făcut bilanțul raziei de amploare desfășurată în week-end pe toate drumurile din județ, pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală. Deși anunțaseră că vor acționa în trafic toate autospecialele dotate cu aparate radar, oamenii legii au prins nu mai puțin de 543 de șoferi care au călcat prea tare pedala de accelerație, 18 dintre ei fiind lăsați fără permisele de conducere. Cel mai grăbit dintre șoferi a fost un craiovean de 25 de ani, surprins pe „Calea Severinului” din Craiova cu 124 km/h.

În perioada 29 august – 1 septembrie, lucrătorii Serviciului Rutier Dolj, împreună cu agenţi rutieri din cadrul Birourilor şi Formaţiunilor Rutiere din judeţ au desfăşurat o amplă acţiune pe principalele drumuri din Dolj, dar și pe străzile din Craiova, în scopul prevenirii accidentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul acţiunii, oamenii legii au constatatat 9 fapte de natură penală şi 823 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de peste 107.700 lei. Din cele 823 de sancţiuni, 543 au fost aplicate conducătorilor auto care au călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie, totodată, reţinând 18 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au retras 2 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice constatate la autoturismele controlate.

Potrivit oamenilor legii, cele mai mari viteze s-au înregistrat în Craiova. Astfel, Liviu Berceanu, de 25 de ani, din Craiova a fost depistat conducând un  autoturism Volkswagen, pe  „Calea Severinului” din municipiu, cu viteza de 124 km/h. Tot pe ”Calea Severinului” a fost surprins și Ovidiu Picu, de 23 ani, din comuna Ciupercenii Vechi, conducând un  autoturism Volkswagen cu 113 km/h. În plus, oamenii legii l-au depistat și pe Mihai Pătru, de 47 ani, din Craiova, conducând un autoturism Toyota, pe Calea Bucureşti, din Craiova, cu viteza de 104 km/h .

”Conducătorii auto au  fost sancționaţi conform prevederilor OUG 195/2002R cu amenda în sumă de 720 lei, fiecare, totodată, ca măsură complementară le-au  fost reținute permisele de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90  zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.