Mai aproape de tragedie decât de comedie, jocul de-a v-aţi ascunselea între Muammar Gaddafi şi noua putere libiană, ale cărei trupe înconjoară ultimele bastioane fidele ex-dictatorului, continuă. Joi, într-un mesaj audio difuzat de canalul de televiziune prin satelit Arrai, cu sediul în Siria, Muammar Gaddafi a spus că el şi familia sa nu se predau. „Pregătiţi-vă pentru un război de gherilă, lupte urbane şi rezistenţă populară în fiecare oraş, pentru a învinge duşmanul” a spus el, calm, spre deosebire de alte discursuri ale sale, inflamate. „Obiectivul nostru este de a învinge duşmanul oriunde se găseşte, în Libia sau în străinătate” a mai adăugat Gaddafi. Cu o zi înainte, într-o discuţie telefonică pe acelaşi canal sirian de televiziune, Seif al-Islam a chemat partizanii tatălui său pentru a lupta zi şi noapte. În aceeaşi seară, o persoană care a afirmat că ar fi Saadi, unul dintre fii lui Gaddafi, a precizat că este gata să negocieze cu insurgenţii pentru oprirea violenţelor. El a dat asigurări pe canalul Al Arabiya (apropiat de saudiţi) că vorbeşte în numele tatălui său şi al liderilor militari. Cine să creadă? Cât timp, fostul dictator şi clanul său, mai pot rezista? Presupunând că Muammar Gaddafi şi fii săi, Seif al-Islam şi Saadi, sunt împreună, unde se ascund? Joi, altădată ziua aniversară a Libiei, ziua în care colonelul a preluat puterea, la 1 septembrie 1969, Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), organismul care prezidează acum destinele ţării, a extins ultimatumul de o săptămână adresat susţinătorilor fostului dictator, concentraţi în Syrta, oraşul natal al lui Muammar Gaddafi. Primul ultimatum expiră astăzi. Dorinţa exprimată a CNT a fost predarea oraşului prin negocieri, pentru a se evita o baie de sânge. Discuţiile cu şefii de triburi din Syrta nu s-au încheiat. Prin urmare, răgazul suplimentar anunţat de noua putere libiană îngăduie şi pregătirea unui atac elaborat asupra oraşului. Rebelii libieni au dobândit, deja, experienţă militară şi, bine îndrumaţi, ştiu să evalueze riscurile fiecărei ofensive. Între timp, NATO continuă loviturile aeriene asupra localităţilor Syrta şi Beni Oulid. În afară de Syrta, forţele fidele lui Gaddafi deţin, în continuare, mai multe bastioane în Sahara, precum oaza Sebha, în vestul ţării, şi la 150 km sud-est de Tripoli, oraşul Beni Oulid. În condiţiile în care ex-Ghidul şi clica sa n-au fugit în străinătate, rezistenţa oraşelor menţionate s-ar putea prelungi. Abdel Madjid, coordonatorul operaţiunilor militare din cadrul CNT, a declarat pentru Reuters că „o persoană care şi-a păstrat anonimatul” a indicat că Gaddafi, fiul său Seif al-Islam şi şeful serviciilor de informaţii, Abdallah al-Senoussi, s-au retras la Beni Oulid imediat după căderea capitalei Tripoli pe mâna insurgenţilor. Beni Oulid este unul din fiefurile tribului Warfala, unul din cele mai puternice din ţară, care are peste un milion de persoane. De la începutul conflictului, Warfala s-a aflat de partea dictatorului. O gardă de corp a lui Gaddafi, citată de canalul britanic de televiziune Sky News, a menţionat că fostul dictator a părăsit Tripoli vinerea trecută, pentru a se refugia la Sebha. Evident că multe informaţii sunt false, ţin de dezinformare, dar, cu toate acestea, Ahmed Said, consilier al ministrului de Interne în guvernul CNT, a spus că joi a fost capturat şeful diplomaţiei regimului Gaddafi. „Nu vă putem furniza detalii, dar pot confirma că a fost arestat” a spus consilierul, fără a menţiona numele Abdelati al-Obeidi. Între timp, pe alte „fronturi” se discută aprins despre împărţirea producţiei de petrol a Libiei, grupul francez Total, dar şi firme petroliere (Shell) legate de Marea Britanie, au avut puţin de pierdut şi mult de câştigat în războiul din Libia, Parisul şi Londra fiind cel mai mult implicate în ofensiva NATO. Mai sunt şi alte companii petroliere europene şi nu numai, precum ENI (Italia), BASF (Germania), gigantul american Exxon, care doresc poziţii privilegiate. Londra a trimis, în această săptămână, o echipă la Tripoli, pentru a negocia noi acorduri petroliere, menţionează Daily Telegraph, dar nici Roma, altădată în bune relaţii cu Libia, nu vrea să piardă din noua configuraţie politică a zonei.
