Printre ultimii jucători ai Universităţii Craiova care rămăsese fără o echipă, Constantin Gângioveanu, va semna în acest week-end un contract cu FC Vaslui, formaţie la care a mai evoluat în sezonul 2008-2009. Gângioveanu a negat că ar fi negociat cu Dinamo, formaţia care ar fi dorit să acopere postul lăsat liber prin plecarea lui Torje. „Nu este nimic adevărat, nu este vorba de un transfer la Dinamo. Au fost discuţii cu FC Vaslui, aş vrea să mai joc acolo, am vorbit cu domnul Porumboiu şi mă vrea din nou, iar eu prefer să joc în ţară, deşi puteam să mă transfer şi în străinătate. Evoluţia mea a fost stopată de faptul că nu am fost folosit la Craiova pe postul pe care jucam la naţionala de tineret, acolo unde eram titular şi marcam. Nu anticipam că Universitatea va ajunge în această postură, pot spune doar că îmi pare rău de acest lucru” a declarat ieri Gângioveanu, care va împlini mâine, în ziua în care probabil se va parafa înţelegerea cu Vasluiul, 22 de ani. Un alt mijlocaş al Ştiinţei, Nelu Nicolae, zis „Jackie”, va evolua la divizionara secundă UTA Arad.