Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin serviciul Depozit General și Săli de Lectură, organizează expoziția „Marin Preda – 100 de ani de la naștere (1922-1980)”. În perioada 5 – 31 august 2022, în salonul Expozițional de la parterul instituției, vor fi expuse volume ale scriitorului Marin Preda, din fondul de carte al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Dintre titlurile expuse, amintim:
- Preda, Marin – Cel mai iubit dintre pământeni (Vol. 1,2 ) .- Chișinău : Editura Literatura artistică, 1990
- Preda, Marin – Moromeţii (Vol. 1,2) .- București : Editura 100+1 Gramar, 1997
- Preda, Marin – Viaţa ca o pradă .- Bucureşti : Editura Marin Preda, 1993
- Preda, Marin – Scrieri de tinereţe .- Bucureşti : Editura Minerva, 1987
- Preda, Marin – Întâlnirea din pământuri ; Postfaţă, tabel cronologic şi referinţe critice de Teodor Vârgolici .- Bucureşti : Editura 100+1 Gramar, 1999
- Preda, Marin – Marele singuratic ; prefaţă de Eugen Simion .- Bucureşti : Editura Curtea Veche, 2010
Născut în data de 5 august 2022, în localitatea Siliștea-Gumești, județul Teleorman, Marin Preda s-a distins în literatura română postbelică drept unul dintre cei mai mari prozatori, scriitor de nuvele și romane. A debutat în anul 1941, cu schița „Pârlitul”, în ziarul „Timpul”. În anul 1955 a scris primul volum din romanul „Moromeții”, iar după 12 ani (1967), cel de-al doilea volum. În anul 1970, Marin Preda a fost numit director al Editurii Cartea Românească, funcție pe care a deținut-o până în anul 1980, când s-a stins neașteptat din viață.