Craiova: Depistați în trafic, la volan, deși nu aveau acest drept

0
407

Conform IPJ Dolj, ieri, 2 august, în jurul 11.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 24 de ani, din Craiova, care a condus un autoturism pe bulevardul Decebal, din Craiova, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au mai stabilit faptul că, cel în cauză avea şi permisul de conducere suspendat.

În noaptea de 1/2 august a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 32 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, din Craiova, deşi nu deţinea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cazuri poliţiştii au întocmit un dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere, în sarcina tânărului de 24 de ani fiind reținută și infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.