O elevă de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, laureată la un concurs naţional de Geografie

0
134

poza concursŞcoala craioveană a mai obţinut un succes. La sfârşitul  lunii iulie, o elevă din Bănie a arătat că are foarte multe cunoştinţe de geografie, trecând peste toţi adversarii săi.

 În perioada 18-22 iulie, la Hunedoara s-a desfăşurat etapa naţională a Concursului de Comunicări Ştiinţifice ale Elevilor din Învăţământul Liceal – Geografie. Lucrările au fost prezentate în cadrul a trei secţiuni: Geografie fizică, Geografie umană şi Geografia mediului. Au participat 115 elevi din 37 de judeţe şi din Bucureşti. Judeţul Dolj a fost reprezentat de trei eleve, din tot atâtea unităţi de învăţământ preuniversitar: Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” şi Colegiul Naţional „Elena Cuza”, toate din Craiova, dacă ar mai fi nevoie de prezentare. Una dintre participante a fost laureată.

Arta străveche, adusă în atenţie

Se numeşte Iulia Jianu şi, până în această vară, a fost elevă la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”. Se pregătea pentru Bacalaureat, dar nu s-a dat la o parte pentru a arăta că are cunoştinţe solide şi de geografie. A avut-o mereu aproape pe prof. Rodica Vladu. A participat la Geografia mediului şi lucrarea ei s-a bucurat de toate aprecierile. „Aşezări, gospodării şi locuinţe în Câmpia Băileştiului” a fost titlul cu care a apărut în faţa comisiei de examinare.

O Geografie contemporană, printr-o abordare interdisciplinară

Punctul de interes al lucrării a constat în demersul realizat pentru certificarea introducerii „Scoarţei Olteneşti” în patrimoniul UNESCO. A fost nevoie de zile şi săptămâni în şir pentru a pune la punct o asemenea lucrare. „A fost necesară o documentare bibliografică de specialitate, dar nu a lipsit  activitatea din teren, unde au fost prezenţi specialişti în domeniu. S-au adus în atenţie mai multe aspecte: apariţia, evoluţia şi dezvoltarea aşezărilor olteneşti din Câmpia Băileştiului, prin intermediul elementelor specifice în materie de tipologia satului, a gospodăriilor, a detaliilor acestora şi, nu în ultimul rând, a artei populare tradiţionale, care se regăseşte în obiectele din interiorul caselor, în elementele de medicină empirică, de gastronomie şi, nu în ultimul rând, în poezie. În mai puţine cuvinte, care vin ca o concluzie, se poate vorbi de o Geografie contemporană, printr-o abordare interdisciplinară, adaptată la societatea zilelor noastre. Este nevoie să ştim unde şi cum trăim, să ne cunoaştem trecutul şi să ducem mai departe tot ceea ce ţine de tradiţii”, a menţionat prof. Maria Ciobanu, inspector de Geografie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.