Lunca Dunării şi Delta Ebrului, unite de proiectele europene

0
399

La sfârşitul lunii trecute, o echipă reprezentând nouă dintre autorităţile publice din localităţile doljene din Lunca Dunării – partenerii-promotori ai proiectului „Parteneriat Local Calafat” şi exponenţi ai societăţii civile şi ai sectorului privat – au realizat o vizită de lucru în provincia Catalunya din Spania, unde au avut un inedit schimb de experienţă cu Grupul Local “Litoralul Deltei Ebrului”, pe tema realizării şi implementării de proiecte finanţabile în cadrul Programului Operaţional de Pescuit.

Pe întreaga durată a vizitei, delegaţia română a trebuit să facă faţă cu brio unei agende “infernale” de lucru, după cum a afirmat unul dintre participanţi, agendă impusă de directorul Grupului local spaniol, Albert Hernandez Talavera. Delegaţia română a reuşit însă să acopere o gamă vastă de proiecte realizate în Delta Ebrului şi, implicit, de exemple de bună practică ce pot fi abordate în nou construitul Grup Local Pescăresc „Calafat”: producţia de acvacultură, instalaţiile ecologice de tratare şi regenerare, punctele de colectare şi desfacere, canale de distribuţie şi primă vânzare, valorificarea patrimoniului local, casele cu specific pescăresc din circuitul turistic, pescuitul comercial şi sportiv ca ofertă turistică, sistemul asociativ al pescarilor profesionişti „Fepromodel”, branduri de origine, sisteme de calitate, Parcul natural Deltebre, Muzeul cu specific pescăresc etc.

Calafatul de Dolj se înfrăţeşte cu calafatul de Catalunya

Punctul de vârf al acţiunii s-a derulat în Ametlla del Mar, unde, după vizitarea Bursei de Peşte, delegaţia română a fost primită de Andreu Marti Garcia, preşedinte al Grupul Local „Litoralul Deltei Ebrului” şi totodată primar al oraşului spaniol. «Primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă, şi Andreu Marti Garcia şi-au manifestat intenţia de a stabili o legătură durabilă între comunităţile lor, fundamentul derivând din existenţa în componenţa oraşului din Spania a localităţii cu nume identic – Calafat, ceea ce creează premisele unei înfrăţiri şi a deschiderii către o cooperare susţinută. Pe masa centrală a sălii Consiliului Local, în şedinţa ordinară din acea zi, a fost expusă stema municipiului Calafat/România, iar consilierii locali spanioli au apreciat ideea lansată de cei doi edili-şefi. În paralel, între aplicantul român – Patronatul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Calafat şi Grupul Local “Litoralul Deltei Ebrului” a fost semnat un acord de cooperare cu tema: „Dezvoltarea de proiecte de cooperare transnaţională în Uniunea Europeană de către Grupurile Locale de Pescuit în cadrul iniţiativei FEP”», a declarat Ionel Dumitrescu, manager proiect PLIMM Calafat.

Astfel, se adaugă un plus la construirea „Strategiei de dezvoltare durabilă  a zonelor pescăreşti”, menită a minimiza declinul sectorului pescăresc şi sprijinirea reconversiei zonelor afectate de schimbările din acest sector în sudul judeţului Dolj, incluzând cele 19 localităţi situate de-a lungul Dunării: Bechet, Bistreţ, Calafat, Catane, Călăraşi, Cârna, Cetate, Ciupercenii Noi, Dăbuleni, Desa, Ghidici, Gighera, Măceşu de Jos, Maglavit, Negoi, Ostroveni, Piscu Vechi, Poiana Mare şi Rast.