Premiul I la „Cultură şi civilizaţie în România” este la Craiova

0
1776
În luna iunie, la Iaşi s-a desfăşurat Concursul naţional „Cultură şi civilizaţie în România”, care a reunit la start echipe din 31 de judeţe din toată ţara. Competiţia a fost una în care au primat dăruirea, implicarea, perseverenţa şi dorinţa de a promova valorile naţionale. Pentru Colegiul Naţional „Carol I”, cea de-a XIII-a participare s-a finalizat cu un succes, fiind obţinut Premiul I.
Echipe din 31 de judeţe din România au participat, la Iaşi, în luna iunie, la Concursul Naţional „Cultură şi civilizaţie în România”. Craiova a fost reprezentată de echipajul Colegiului Naţional „Carol I”, care a obţinut primul loc, prin clasarea pe podium a elevilor care au făcut parte din proiect. A fost vorba de o muncă asiduă de cercetare, în care s-au implicat atât elevii, cât şi coordonatorii, practic a fost o muncă în echipă.
Programul prezentat de „carolişti” a avut un titlu sugestiv – „Fantoma din Bibliotecă”. Este vorba despre un proiect amplu care a avut ca obiectiv general prezentat de întreaga echipă „promovarea valorilor naţionale, care reprezintă fundamentul uneiintegrări durabile şi echitabile, în condiţiile unei globalizări inechitabile. Cercetările au pornit de la ideea unei clarificări a stării de spirit a elevilor, în acceptarea unei educaţii noi, cu perspective europene, construite pe bogăţia spirituală a neamului, a limbii şi literaturii române, care reprezintă condiţia de bază a celorlalte discipline, unele care modelează, ulterior, dezvoltarea personalităţii tânărului, în scopul de a cunoaşte, aprecia şi respecta valorile patrimoniului cultural”. Ca obiective specifice, au fost: dezvoltarea interesului pentru valorile care ne înconjoară; descoperirea diversităţii , pentru iniţierea unui dialog intercultural despre lucrurile pe care le avem în comun (obiectiv integrat în sloganul ales: „La confluenţa dintre trecut şi viitor” – subordonat dezideratului anului 2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural); implicarea directă în parteneriate educaţionale, în vederea unui schimb real de experienţă între comunităţile locale şi mediul educaţional; promovarea esteticului şi autenticului; revitalizarea activităţilor didactice, prin stimularea capacităţii creatoare a elevilor.
Proiect venit din istorie
Proiectul realizat şi prezentat de echipa Colegiului Naţional „Carol I” a fost unul bazat pe istorie, ţinând cont că Biblioteca Colegiului a luat naştere pe 18 octombrie 1836, iar cel care este considerat adevăratul organizator al bibliotecii este „omul care, timp de 18 ani, cu o dragoste neînfricată, muncind zi şi noapte”, profesorul Mihail Strajan, căruia i-a fost încredinţată conducerea instituţiei, în 1884, cinci ani mai târziu întocmind primul catalog sistematic. În 2014, când a început renovarea clădirii istorice, au fost găsite peste 500 de pagini de manuscrise neştiute, ascunse într-o nişă în spatele unor rafturi cu cărţi. De aici, a început povestea frumoasă a echipajului de la „Carol I”, care a fost primul pe ţară la „Cultură şi civilizaţie în România” .
Cei trei elevi care au adus premiul la Craiova sunt Patrizia Ştefania Fudulu (clasa a XI-a), Vlad Andrei Craiu şi Rareş Gabriel Vasilca, ambii din clasa a X-a. Coordonatorii proiectului au fost profesorii Georgeta Vulea, Raluca Diaconu şi Anca Pricină.