ALDE Dolj: Vot anticipat pe durata a trei zile în diaspora

0
423

Deputat Ion Cupă, președinte ALDE Dolj: „Vrem ca în această săptămână să adoptăm în Parlament soluția votului anticipat prelungit pe durata a trei zile în diaspora. Sperăm ca parlamentarii USR și PNL să nu absenteze și să blocheze astfel adoptarea legii”.

ALDE susține adoptarea în regim de urgență a măsurilor stabilite de Comisia specială a Parlamentului ce vizează votul românilor din diaspora.

Propunerea ALDE în privința votului în diaspora a fost exprimată public încă din luna mai, și anume aceea a votului anticipat prelungit.

ALDE a susținut adoptarea modificărilor necesare într-un timp cât mai scurt, astfel încât la alegerile viitoare toți românii din diaspora să nu mai întâmpine dificultăți in exercitarea dreptului fundamental  la vot.

ALDE a propus în cadrul Comisiei speciale pentru votul în diaspora, condusă de senatorul ALDE Dorin Bădulescu, ca votul în străinătate să se desfășoare pe parcursul unei săptămâni. În urma discuțiilor din comisie și a majorității conturate, prin consens s-a decis ca românii care locuiesc în străinătate să poată vota anticipat pe durata a trei zile (vineri, sâmbătă și duminică) și, de asemenea, prin corespondență.

„Vrem să adoptăm rapid soluția pentru votul în diaspora, astfel încât, indiferent de locul în care se află, fiecare român să-și poată exercita dreptul democratic la vot într-un mod cât mai facil. Dorim ca în această săptămână modificările legislative să fie adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Sperăm ca și parlamentarii PNL și USR să dea dovadă de același interes și să participe la ședințele Senatului și Camerei Deputaților pentru a putea grăbi adoptarea acestor modificări”, a precizat deputatul Ion Cupă, vicepreședinte național ALDE.

Biroul de Presă ALDE Dolj