Dolj: Se închide circulația pe podul Calafat – Vidin

0
498

Societatea comună româno-bulgară „Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria”, care se ocupă de administrarea podului Calafat – Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că    în data de 04.07.2018,  în intervalul orar 09.00-11.00, circulația, în ambele sensuri pentru toate vehiculele pe podul Calafat – Vidin, va fi întreruptă pentru lucrări de întreținere și reparație.

Autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului.

Având în vedere aspectele prezentate, vă informăm că Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu ține permanent legătura cu autoritățile bulgare și a dispus toate măsurile aflate în competență, astfel încât la ridicarea restricției controlul de frontieră să se desfășoare fluent și operativ.

De asemenea, recomandăm tranzitarea celorlalte puncte de frontieră deschise traficului internațional de la granița cu Bulgaria și consultarea aplicației „Trafic Online” disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care indică o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.