“Tradiţie – Performanţă – Viziune” – la Universitatea din Craiova

0
556

Astăzi, în holul cel mare al Universităţii din Craiova, a fost inaugurată , oficial, manifestarea  “Zilele porţilor deschise”, prin care unitatea de învăţământ superior, una dintre cele mai prestigioase din România, sărbătorind 75 de ani de existenţă, şi-a prezentat oferta de studii pentru 2022 – 2023. A fost o asistenţă numeroasă, elevi, cadre didactice şi părinţi ţinând să fie prezenţi la acţiune. Conducerea Universităţii din Craiova a fost prezentă, rectorul acesteia, prof.univ.dr. Ionuţ Cezar Spînu, deschizând, oficial manifestarea. De asemenea, prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al ISJ Dolj, a vorbit despre colaborarea existentă între instituţia pe care o conduce şi Universitatea din Craiova.

Universitatea din Craiova a inaugurat, astăzi, oficial, “Zilele porţilor deschise”, acţiune prin care, timp de două zile, 3 şi 4 iunie, îşi va prezenta oferta de studii pentru anul de învăţământ 2022 – 2023. Organizatorul principal , din parte instituţiei de învăţământ superior, a fost Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC), condus de Stelian Bărăgan, care se ocupă de implementarea mai multor proiecte. “Este cea de-a XI-a ediţie a acestui eveniment, organizat prin efortul CCOC şi ne bucurăm că avem o asemenea asistenţă, la deschiderea oficială. Universitatea din Craiova, prin cele 12 Facultăţi incluse, are o efertă foarte bună. În acest an, sărbătorim 75 de ani de existenţă şi instituţia este principalul furnizor de specialişti pentru regiunea Oltenia. “Tradiţie – Performanţă – Viziune” este motto-ul după care ne ghidăm. Astfel, în ultimii ani, am implementat proiecte europene de peste 100 milioane de euro, în cercetare, şi altele sunt în derulare sau aşteaptă să fie puse în aplicare. Am investit şi în reabiltarea campusului universitar şi, ca un exemplu, la sfârşitul acestei luni, la parterul Căminului 9, de la Facultatea de mecanică, va fi inaugurată cea mai modernă Policlinică pentru studenţi. Avem un parteneriat solid cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, din şcolile doljene venind şi majoritatea studenţilor noştri. Ca un final, dragi copii alegeţi Universitatea din Craiova!”, a precizat prof.univ.dr. Ionuţ Cezar Spînu, rector al Universităţii din Craiova. La rândul său, prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al învăţământului doljean, a menţionat: “Sunt onorat să particip la această acţiune. ISJ Dolj are un parteneriat solid cu Universitatea din Craiova, având implementate foarte multe proiecte împreună”.