O finală de Liga Campionilor care a excelat prin… proasta organizare!

0
777

Scandalul imens iscat, după finala Ligii Campionilor de la Paris, nu s-a stins şi nici nu dă semne că se va stinge uşor. În discuţie proasta organizare a evenimentului mult aşteptat. Audiaţi miercuri în Senat, timp de trei ore, pe marginea incidentelor produse, în jurul stadionului Stade de France, care a găzduit sâmbăta trecută finala, ministrul de Interne, Gerald Darmian, unul dintre puţinii miniştri care a supravieţuit din vechiul Guvern condus de Jean Castex, şi ministrul Sporturilor, Amelie Oudea Castera, au fost supuşi la un tir de întrebări, deloc comode, în prezenţa a nu mai puţin de 48 de ziarişti acreditaţi, care nu mai fuseseră văzuţi de la dezbaterea cazului „Benalla”. Solicitarea preşedintelui Emmanuel Macron a fost clară: transparenţă, lumină asupra faptelor, pistele pentru a nu se mai reproduce şi reactiva. Poliţia şi jandarmeria franceză nu se bucură de mare simpatie, în spaţiul public, în urma confruntărilor cu „vestele galbene”, dar şi cu suporterii unor echipe de fotbal din ţară. Gerald Darmian n-a fost deloc convingător, invocând faptul că organizarea unei asemenea finale presupune un răgaz de cel puţin 18 luni şi, în cazul de faţă nu s-au avut la dispoziţie decât 3 luni, iniţial finala fiind programată la Sankt Petersburg. Vinovăţia a fost plasată în tabăra britanică, în rândul căreia, s-a spus, circa 30-40 de mii de suporteri n-au avut bilet sau au avut bilet fals, din cei 110 mii suporteri veniţi la stadion. FFF şi UEFA au evaluat la 2800 numărul biletelor false scanate, în Stade de France. Gerald Darmian şi-a făcut un timid mea-culpa neconvingător. Şi a încercat să circumstanţieze totul. Pe site-urile de internet ale ambasadei Franţei la Londra şi la Madrid suporterii vor putea depune plângeri privind comportarea forţelor de ordine. La rândul său Amelie Oudea Castera, de puţină vreme cooptată în Guvern, şi-a exprimat regretul că circa 2700 de suporteri ai FC Liverpool care aveau bilete n-au putut asista la meci. De fapt, dezbaterile din Senat –Comisia legislativă- au relevat o problemă de concepţie în menţinerea ordinii publice. Adică mai veche. Gerald Darmian se bucură de încrederea preşedintelui Republicii şi afirmaţia aparţine purtătorului de cuvânt al Guvernului, Olivia Gregoire, iar Franţa trebuie să rămână capabilă de organizarea unor manifestări sportive internaţionale cum sunt Jocurile Olimpice şi Paralimpice. Ceea ce reproşează însă presa britanică, şi nu o face gratuit, este utilizarea disproporţionată a gazelor lacrimogene, apoi gesturile violente din partea poliţiştilor şi jandarmilor. Pe un banner afişat la stadionul Anfield din Liverpool se poate citi: „Securitatea ignorată. Darmian minte”. Asta după ce tandemul Darmian-Oudea Castera a încercat să blameze fanii lui Liverpool pentru scenele de haos produse în Saint Denis. Jamie Carragher, o legendă a lui Liverpool, a scris pe Twitter: „Gerald Darmian este în culpă. Minciuna şi manipularea persoanelor în poziţie de autoritate sunt o ruşine”. Este clar că nici suporterii şi nici presa britanică nu sunt pregătiţi să întoarcă pagina. Clubul din Liverpool a deschis o celulă de criză pentru suporterii săi. În numai 24 de ore a primit 5.000 de mărturii. O notă a Diviziei naţionale de luptă contra huliganismului, datată din 25 mai ora 16.41, menţiona sute de persoane cu bilete false sau fără bilet. Aşadar evenimentul era semnalat. În 15 întâlniri, inoperante, între reprezentanţii UEFA, FFF, consorţiul Stade de France, Prefectura poliţiei, s-a discutat despre posibilitatea vehiculării de bilete false şi a unor ambuteiaje la stadion. Nu s-a găsit soluţia contracarării acestor tentative. Degetul reproşurilor s-a îndreptat şi către Didier Lallement, prefectul de poliţie al Parisului. Trei senatori francezi au cerut ministrului de Interne şi ministrului Sporturilor să-şi ceară scuze suporterilor englezi şi spanioli. Mai inspirată, stăpânindu-şi bine vorbele, Amelie Oudea Castera a anunţat câteva decizii majore, şi printre acestea o indemnizaţie din partea UEFA pentru 2700 suporteri care n-au putut asista la meci şi o anchetă independentă UEFA asupra evenimentelor, petrecute la o partidă cu risc ridicat. Sunt destule alte concluzii care se pot trage, şi ele sunt general valabile. Una peste alta polemica fragilizează campania electorală pentru legislative şi sondajele arată că Renaissance este afectată de cele întâmplate.