Alexandru Mateiu – A fost, probabil, ultimul său sezon la Craiova, aşteptăm mesajul „Mulţumim, Alexandru Mateiu!”. De câţiva ani se chinuie şi ne chinuie. Mai încearcă, dar nu mai poate, probabil a mai fost păstrat şi pentru că Mihai Rotaru are o simpatie pentru cel pe care-l denumea „Totti al Craiovei” (comparaţie uluitoare, totuşi). A avut câteva sezoane OK, este unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei, dar ajunge! Anul acesta împlineşte 33 de ani, e cazul să iasă din scenă, cel puţin de la Universitatea. 26 de prezenţe, 1 gol şi 1 assist a contabilizat în sezonul trecut. În ultimii ani, pe lângă forma slabă, s-a confruntat şi cu multe accidentări.
Dan Nistor – Toată lumea s-a săturat de pasele sale la adversari, inclusiv Reghecampf, fiindcă nu l-am mai văzut pe teren. Era şi cazul! Nu mai funcţionează nici scuza „el e singurul care verticalizează”. Să verticalizeze mai mult la coechipieri, nu la adversari! Surprinzătoare a fost decizia de a-i prelungi contractul pe încă doi ani unui fotbalist de 34 de ani care te-a ajutat prea puţin faţă de ce sperai şi acum nu mai este deloc util, ba chiar te încurcă. Indolenţa sa în unele meciuri este vecină cu nesimţirea. OK, poate nu-ţi iese jocul, dar eşti plătit ca să stai pe teren? Fără a lua în calcul respectul faţă de fani, deşi fanii sunt cei care-i plătesc practic pe jucători, din abonamente, bilete, produse promoţionale, abonamente cablu, recte drepturile TV, ca să nu mai menţionăm susţinererea propriu-zisă. 42 de meciuri, 3 goluri şi 5 pase de gol pentru el în sezonul trecut.
Ionuţ Vînă – Se luptă cu Antoine Conte pentru titlul de „cea mai proastă achiziţie a sezonului trecut”. Transferul a părut ciudat din start, probabil Mihai Rotaru s-a repezit la suta de mii de euro pe care a adăugat-o Gigi Becali la schimbul cu Mamut şi Burlacu, dar şocantă a fost decizia de a-i acorda lui Vînă tricoul cu numărul 10. Mai rămânea să-i fi înmânată şi banderola… OK, ştim că an de an Craiova caută prin coşul de gunoi al FCSB, iar anul acesta a venit rândul lui Vînă şi Creţu să ajungă în Bănie, dar e prea mult. La cine să ne aşteptăm în vara aceasta? De Miron am scăpat, probabil un Andrei Vlad, Vali Creţu, Panţîru sau ce alte ciurucuri mai ajung la Universitatea? 23 de prezenţe şi 2 goluri pentru Vînă în sezonul trecut la Craiova. Ar fi cel puţin ciudat ca Universitatea să nu-l cedeze în vara aceasta.
Mihai Căpăţână – Cu toată bunăvoinţa pentru el, fiindcă pare un jucător dedicat, implicat, şi profesional şi sentimental, este oltean, dar nu are valoare de Universitatea Craiova. OK, depinde la ce ne reportăm, fiindcă dacă ridicăm puţin ştacheta, putem spune despre majoritatea jucătorilor actuali că nu ar trebui să fie în lot. Pe rând, Bergodi, Papură, Ouzounidis şi Reghecampf l-au forţat, dar degeaba, nu s-a “prins”. Reghecampf l-a utilizat deseori fundaş dreapta, anul trecut, are şi câteva goluri pe conştiinţă din acea poziţie, poate cea mai deficitară a echipei în acest sezon. 21 de prezenţe, 1 gol, 2 pase decisive pentru el în stagiunea trecută.
Gustavo – Unul dintre cei mai buni jucători ai sezonului trecut, deşi avut cam multe oscilaţii, perioade în care a fost liderul echipei şi a marcat constant, decisiv, urmate de etape consecutive când nu s-a văzut deloc, uneori şi-a pierdut şi locul în echipă, cum s-a întâmplat pe finalul anului trecut, în acea serie de meciuri fără victorie. 43 de meciuri, 12 goluri şi 6 pase de gol, cifre care-l confirmă ca unul dintre jucătorii eficienţi, pe care s-a contat. Un jucător inteligent, care se implică total şi mai are şi o brumă de talent.
Alexandru Creţu – Mihai Rotaru l-a adus ca „număr 6”, Reghe îl vede şi l-a folosit „ca număr 8, mijlocaş box to box”. Un 2022 bun pentru el, mai puţin meciul cu Botoşani, ultimul, când ne-a amintit de prestaţiile de anul trecut, mai mult şi-a încurcat coechipierii. 38 de meciuri, 3 goluri şi 2 pase de gol a bifat. E un mijlocaş pe care echipa se va baza, nu are nimic special, dar are experienţă, este extrem de determinat, aduce un plus de forţă, travaliu, e util pe 3 posturi: inter, mijlocaş defensiv şi stoper. În ciuda celor 3 goluri, unul antologic, nu are un şut redutabil, a avut destule situaţii favorabile şi a ratat complet finalizarea.
Ante Roguljic – Un jucător care atunci când este introdus se remarcă, iese în evidenţă cu un gol, o pasă de gol, o bară, etc. Problema este că atunci când a fost titular nu a existat pe teren. Probabil că este cel mai eficient jucător al echipei. Are 20 de prezenţe, dar numai 475 de minute, reuşind 5 goluri şi 2 pase de gol, ultimul assist, chiar la ultimul gol al sezonului. Să-l vedem după ce va avea la activ o pregătire cu lotul. Probabil, Roguljic, Baiaram şi Gustavo vor concura pentru rolul de decar la anul, Gustavo şi Baiaram având şi alternativa de a evolua în bandă.
Lyes Houri – Un jucător de la care se sperau multe, care a şi impresionat la început, dar treptat s-a stins, s-a accidentat de două ori, apoi s-a „rupt” definitiv. A şi plecat de la Craiova, nu i s-a prelungit contractul. 13 meciuri cu 2 goluri şi 2 pase de gol pentru el la Universitatea, ar mai trebui căutat un jucător de profilul lui, dacă tot nu a fost păstrat.
Ştefan Baiaram – Un sezon bun, pe finalul căruia a fost distribuit în spatele vârfului, o poziţie care-l avantajează, se pare. Chiar dacă pierde destule mingi acolo, pot fi puse pe seama implicării în joc superioare din acea postură, ori pe seama adaptării la noile sarcini, dar cert este că are şi mai multe realizări. Un fizic excelent pentru vârsta sa, tehnică bună, anul acesta a marcat şi cu stângul şi cu capul, e în creştere evidentă, trebuie să continue astfel. Are totuşi doar 19 ani, iar în acest sezon a avut 39 de prezenţe, cu 8 goluri şi 3 pase de gol.
Ovidiu Bic – Rămâne cu acel gol marcat în victoria din deplasare cu FCSB. Are meteahna lui Nistor, pasează mai mult la adversari, nu se omoară cu firea nici pe faza defensivă. Probabil că nu mai are viitor în Bănie. 14 de meciuri şi 1 gol pentru el, fiind împrumutat o bună perioadă în Israel, a plecat imediat după dezastrul cu Laci şi a revenit în pauza de iarnă.
Matteo Fedele – A plecat în iarnă, nu prea mai avea ce căuta pe la Craiova, aşa cum nu prea mai au ce căuta şi destui dintre foştii lui colegi. 12 prezenţe, fără nimic util pentru el la Craiova, în Malta a bifat 13 meciuri cu 1 gol şi un assist.
Antoni Ivanov – Un jucător de la care se aşteptau mai multe, dar care a plecat fără să reuşească nimic, iar la Dinamo s-a şi accidentat şi a şi retrogradat, cariera sa este în declin. Rămânem de la el cu golul de la Atena, o reuşită cu Dinamo şi cele 3 pase de gol dintr-un meci la Mediaş.