Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță

0
585

Comisia Europeană a actualizat ieri, 2 iunie, Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță, altfel spus lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu respectă standardele internaționale de siguranță. Comisia are ca obiectiv garantarea celui mai ridicat nivel de siguranță aeriană pentru toți pasagerii care călătoresc în Uniunea Europeană.

După actualizarea de ieri, toate companiile aeriene certificate în Armenia au fost adăugate pe listă, în urma unei evaluări suplimentare a capacităților de supraveghere a siguranței ale acestei țări. Decizia a fost luată după audierea Comitetului Aeronautic Civil („CAC”) din Armenia și a șase transportatori aerieni armeni.

În plus, lista transportatorilor aerieni certificați în Congo (Brazzaville), Republica Democratică Congo, Kârgâzstan, Libia, Nepal și Sierra Leone a fost revizuită și modificată, fiind adăugați noi transportatori din aceste țări și eliminați cei care nu mai există.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat în legătură cu acest subiect: „Scopul Listei UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță este de a servi drept instrument care ajută companiile aeriene și țările incluse în listă să își reevalueze și să își îmbunătățească standardele de zbor. Decizia de a include transportatorii armeni pe această listă a fost luată pe baza avizului unanim al Comitetului pentru siguranța aeriană. Comisia, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, este pregătită să coopereze și să investească în Armenia pentru îmbunătățirea siguranței aviației în această țară.”

Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță nu doar contribuie la menținerea unor niveluri ridicate de siguranță în UE, ci și ajută companiile aeriene și țările vizate să își îmbunătățească nivelurile de siguranță, pentru ca în cele din urmă să fie eliminate de pe listă. În plus, ea a devenit un instrument preventiv major, deoarece motivează țările cu probleme în domeniul siguranței să le remedieze înainte să devină necesară o interdicție prin includere în listă.

După actualizarea de astăzi, 96 de companii aeriene sunt interzise în spațiul aerian al UE:

 

  • 90 de companii aeriene certificate în 16 state*, din cauza unei supravegheri inadecvate a siguranței din partea autorităților aeronautice din aceste state;
  • șase companii aeriene individuale, din cauza deficiențelor grave în materie de siguranță identificate: Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Suriname), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Med-View Airlines (Nigeria) și Air Zimbabwe (Zimbabwe). 
  • Alte trei companii aeriene fac obiectul unor restricții operaționale și pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Air Service Comores (Comore), Iran Air (Iran) și Air Koryo (Coreea de Nord). Actualizarea de ieri a Listei transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță se bazează pe avizul unanim al experților în domeniul siguranței aviației din statele membre, care s-au reunit prin videoconferință în perioada 12-14 mai 2020 sub auspiciile Comitetului UE pentru siguranța aeriană (ASC). Comitetul este prezidat de Comisia Europeană cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA). Comisia pentru transport din Parlamentul European a sprijinit la rândul său actualizarea. Prin această evaluare se stabilește dacă sunt respectate standardele internaționale de siguranță, în special standardele promulgate de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI). Comisia caută în permanență noi moduri de a spori siguranța aviației, în special prin intermediul eforturilor de colaborare cu autoritățile aeronautice din întreaga lume, pentru a îmbunătăți standardele mondiale de siguranță.