Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2020 a fost anulat

0
2558

Ediţia 2020 a Festivalului Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piaţa Sfatului din Braşov a fost anulată, din cauza pandemiei de coronavirus, informează un comunicat al Televiziunii Române.

Decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune în contextul în care partenerii de tradiţie ai Festivalului și autorităţile locale din Braşov, făcuseră publică intenţia de a anula procedurile pentru organizarea unui număr de evenimente, printre care şi Festivalul Cerbul de Aur.

„După discuţii în cadrul TVR şi cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea şi imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătăţii publice. Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenţia publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului şi, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate”, a declarat preşedintele – director general al TVR, Doina Gradea, relatează Agerpres.