Teatrul „Colibri” vă aşteaptă în „Lumea poveştilor”!

0
520

Porti Deschise in Fabrica de      povesti electroColibriMaratonul evenimentelor programate de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” în cadrul Zilelor Craiovei continuă până duminică, 4 iunie.

Astăzi, între orele 10.00 – 18.00, curioşii dornici să arunce un ochi în culisele teatrului se bucură de Porţi Deschise, iar pasionaţii de desene pe asfalt sunt aşteptaţi cu bucurie şi multă cretă colorată în Regatul copilăriei. Cei care vor să vadă o expoziţie de fotografie se pot opri la #InstaCraiova, în Sala Studio a instituţiei, expoziţie ce poate fi vizitată până duminică, la ora 13.00.

Regatul copilariei_desene pe      asfaltTot în cadrul Zilelor Craiovei, Piaţa Artelor din Centrul Vechi (Piaţa „Fraţii Buzeşti”) ne conduce în „Lumea poveştilor”, cu ateliere interactive care au loc astăzi, 3 iunie, între orele 11.00 – 13.00. Ora 18.00 vine – la sediul din Calea Bucureşti nr. 56 – cu „Invitaţie la joacă”, un spectacol vesel, interactiv, cu celebrul Zdreanţă, spectacol de şi în regia Alexandrei Davidescu, scenografia Eustaţiu Gregorian. Alin Macovei-Moraru semnează coloana sonoră, iar în scenă împlinesc povestea actorii Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Alis Ianoş. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Mâine, 4 iunie, de la ora 11.00, ne bucurăm de povestea care-i aduce în scenă pe „Cei trei purceluşi” – teatru interactiv, vesel şi educativ, cu Geo Dinescu şi Marin Fagu, pictură Iulia Goanţă. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori, se vor juca împreună, vor descoperi cât este de sănătoasă reciclarea şi ce decoruri şi păpuşi frumoase pot fi construite din cartoane.