Cifrele alb-albaştrilor în sezonul 2014-2015 / Vătăjelu a jucat cel mai mult, Bawab este golgheter

0
291

Universitatea Craiova a folosit 33 de jucători în acest sezon

În acest sezon, în cele 38 de meciuri disputate în campionat, în Cupa Ligii şi în Cupa României, Universitatea a folosit 33 de jucători. Niciunul dintre aceştia nu a fost integralist. Cele mai multe partide le-a jucat fundaşul stânga Bogdan Vătăjelu, care a lipsit doar în jocul de la Târgu Mureş, în campionat şi la Caransebeş, în 16-imile Cupei României. De altfel, jucătorul de 22 de ani a fost declarat MVP-ul sezonului îm ancheta suporterilor, pe site-ul craiova-maxima.ro. Golgheterul echipei este iordanianul Thaer Bawab, care a venit la echipă după ce se disputaseră deja 8 meciuri. Vârful de 30 de ani a înscris de 9 ori, iar reuşita sa din meciul cu Rapid, din tur, a fost declarată de aceeaşi comunitate online a fanilor Ştiinţei drept cea mai frumoasă din acest sezon.

Bălgrădean, titular incontestabil între buturi

Universitatea a folosit 4 portari. Declarat tot de către fani cel mai bun jucător al Craiovei în sezonul din Liga a II-a, sârbul Bojan Brac a început titular, însă a greşit capital în câteva jocuri şi nu a mai apărat deloc. De altfel, săptămâna trecută el şi-a reziliat contractul cu Ştiinţa. Bălgrădean a debutat în alb-albastru o dată cu venirea lui Cârţu şi Săndoi, la meciul cu Oţelul, şi a mai lipsit dintre buturi doar la jocul de Cupă de la Caransebeş, fiind menajat, şi la cel din retur cu FC Braşov, când a fost suspendat. De fiecare dată a fost înlocuit de Straton, care mai apărase în etapa a 4-a, la Mediaş. Veteranul Irimia a prins doar un joc, în care a încasat nu mai puţin de 5 goluri, la Giurgiu, după care a şi fost disponibilizat.

Vătăjelu, singurul fundaş care a marcat

După statistică, linia defensivă de bază a Universităţii a fost în acest sezon: Achim – Frăsinescu – Acka – Vătăjelu. Ultimul este şi singurul fundaş care a marcat în acest sezon. Veniţi în pauza de iarnă, fundaşii de bandă Dumitraş şi Briceag au bifat câte opt jocuri, majoritatea din postura de rezerve, ei fiind folosiţi şi ca mijlocaşi laterali. De asemenea, Kay a început ca stoper titular, dar şi-a pierdut postul mai întâi deoarece a fost urcat ca închizător, iar apoi s-a accidentat. Când a revenit, în retur, a mai prins doar sporadic echipa, mai mult pe finalurile de joc.  Un caz aparte este Izvoranu, care a revenit la Craiova când au fost instalaţi Cârţu şi Săndoi, dar a acuzat câteva accidentări pe parcursul campionatului. Izvoranu este stoperul care nu-şi asumă nicio gafă majoră în cele 10 meciuri în care a evoluat, pe când Frăsinescu, Acka şi Kay au pe conştiinţă cel puţin 2 astfel de erori individuale majore.

Brandan a „arestat” banderola

Linia de mijloc obişnuită a Craiovei i-ar cuprinde pe Băluţă – Brandan – Madson – Târnăcop, dar şi Mateiu ar fi o soluţie cvasi-permanentă. În general, mijlocaşii au marcat destul de puţin. Brandan este golgheterul liniei mediane, chiar dacă nu se află în primii 4 ca prezenţe, din cauza accidentării de la Chiajna, în retur, şi a faptului că a fost transferat abia înaintea etapei a 4-a, dar argentinianul s-a impus în echipă nu doar ca titular, ci a primit şi banderola de căpitan. Brandan a marcat două goluri din penalty, unul din lovitură liberă şi unul din acţiune şi a contailizat cele mai multe eliminări, nu mai puţin de 3, la „U” Cluj, cu ASA şi cu Steaua. Ceilalţi alb-albaştri care au primit cartonaşe roşii pe parcursul acestei stagiuni sunt: Dănănae (în Giuleşti, în Cupa Ligii) şi Kay (cu Oţelul). Ferfelea şi Bancu au ratat câte o jumătate de sezon, primul fiind exclus din lotul primei echipe, iar al doilea a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, la sfârşitul lunii octombrie, revenind doar în ultimele două jocuri de campionat. Chiar dacă a fost unul dintre golgheterii echipei secunde, iar în Liga a II-a a fost titular, Andrei Sin nu a apucat să debuteze în Liga I, fiind introdus doar în sfertul de Cupă cu Steaua, pe final. Pe lângă Brandan, banderola au mai purtat-o, ca titulari, Bălgrădean, Bawab, Curelea şi Pleşan.

3-0 de două ori şi un 0-5

Dacă în perioada lui Jerry Gane Universitatea juca într-un sistem 4-2-3-1 sau chiar 4-1-4-1, Curelea fiind singurul atacant, Cârţu şi Săndoi au folosit modulul 4-4-2, iar cuplul de atacanţi Bawab-Nuno Rocha a fost de neschimbat, rareori africanul fiind retras în bandă, iar Ivan sau Herghelegiu au apărut lângă Bawab. Capverdianul a mai jucat cu Gane mijlocaş la închidere, post pe care evoluează şi la echipa naţională. Unicul gol mreuşit de Ivan a fost în Ghencea, iar singurele minute bifate de lituanianul Valskis au fost cele de la Mediaş. Universitatea a beneficiat de 3 penalty-uri, toate transformate: Brandan (cu ASA şi la Ploieşti) şi Ferfelea (cu Chiajna).  Împotriva Craiovei s-au dictat 6 penalty-uri, 5 fiind transformate, toate în tur, unul ratat, în retur. Au transformat: Mitrea (Viitorul), Wellington (Chiajna), Constantinescu (FC Braşov), Vaşvari (FC Botoşani), Rusescu (Steaua). A ratat: Teixeira (Petrolul).

Cele mai concludente victorii ale Ştiinţei au fost cele împotriva echipelor din Cluj, pe „Extensiv”, ambele cu 3-0. De altfel, Universitatea a marcat cel mult 3 goluri într-un meci, performanţă reuşită, pe lângă cele două jocuri amintite, şi la Iaşi şi la Braşov. Pe de altă parte, cele mai multe goluri primite într-un meci au fost cele 5 încasate de Irimia la Giurgiu. Universitatea rămâne însă echipa din Liga I cu cele mai multe goluri primite din faze fixe.

 

Lotul Universităţii Craiova în sezonul 2014-2015:

PORTARI

Bălgrădean 29 de meciuri (20 de goluri primite)

Brac 5 (9 goluri primite)

Straton 3 (3 goluri primite)

Irimia 1 (5 goluri primite)

FUNDAŞI

Vătăjelu 36 (1 gol marcat)

Frăsinescu 32

Acka 28

Achim 27

Kay 16

Izvoranu 10

Briceag 8

Dumitraş 8

Velcovici 4

Dănănae 3

Avrămia 2

MIJLOCAŞI

Băluţă 34 (3 goluri)

Madson 30 (1 gol)

Târnăcop 26 (3 goluri)

Mateiu 25 (2 goluri)

Brandan 24 (4 goluri)

Bancu 16 (1 gol)

Ferfelea 15 (2 goluri)

Pleşan 10

Cârstea 9

Varga 5

Neacşa 4

Sin 1

ATACANŢI

Nuno Rocha 31 (8 goluri)

Bawab 27 (9 goluri)

Herghelegiu 23 (3 goluri)

Ivan 19 (1 gol)

Curelea 17 (4 goluri)

Valskis 1

Autogoluri: Muşat (U Cluj), S. Filip (Dinamo), Goşa (FC Caransebeş).

Linia de clasament în Liga I

5. Universitatea Craiova         34        14        11        9          40-34   53

Cupa Ligii

Rapid – Universitatea 1-0

Cupa României

FC Caransebeş – Universitatea 1-2

Universitatea – Viitorul 2-1 – după prelungiri

Universitatea – Steaua 0-1