Tineretul debutează în preliminariile CE

0
357

Echipa naţională de tineret a României va debuta astăzi în preliminariile Campionatului European de tineret din 2013, urmând să întâlnească la Târgu Mureş, pe stadionul „Trans-Syl”, formaţia similară la Kazahstanului. Partida va începe la ora 18 şi va fi transmisă în direct de TVR2. Jocul dintre România şi Kazahstan este prima înfruntare a Grupei a 9-a preliminare, din care mai fac parte selecţionatele Franţei, Slovaciei şi Letoniei. „Kazahstanul este o necunoscută pentru noi, dar datorită acestui fapt trebuie să fim şi mai atenţi la acest meci. Ne propunem să debutăm cu dreptul, este foarte important pentru noi să obţinem victoria în acest joc. Am picat într-o grupă foarte grea, cu Franţa, care cu această generaţie a fost vicecampioană europeană la Under 17 şi campioană europeană la Under 19”, a spus Emil Săndoi, selecţionerul reprezentativei de tineret. Dintre jucătorii convocaţi pentru această partidă, cinci evoluează la cluburi din străinătate: Dinu Moldovan (Espanol Barcelona), Sebastian Mladen (AS Roma), Adrian Stoian (Pescara), Sergiu Suciu (AS Gubbio) şi Denis Alibec (Internazionale Milano). De la Universitatea Craiova Emil Săndoi i-a selecţionat pe fundaşii Alin Buleică şi Costinel Gugu. Primul „unsprezece” al tricolorilor mici ar putea arăta astfel: Moldovan – G. Matei, Rada, Mladen, Vădrariu –  Suciu, Răduţ, Stoian – Alibec, Buş, Ţucudean.