S-a deschis o nouă şcoală…. pentru manageri: Online Business School

0
433

Romtelecom, Bluepoint IT Solutions şi OTE Academy lansează portalul Online Business School pentru a susţine implementarea proiectului “Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor prin antreprenoriat durabil” (ICIMM). Prin intermediul acestui proiect, persoanele cu funcţii de conducere din companiile mici si mijlocii din România vor beneficia gratuit de cursuri de formare şi îndrumare pentru dezvoltarea afacerilor şi aptitudinilor profesionale. ICIMM va fi implementat în etape pe parcursul următorilor doi ani şi jumătate.

Prima fază a proiectului ICIMM constă într-o serie de seminarii informative organizate în 7 oraşe din întreaga ţară. În cadrul acestor seminarii, managerii de IMM-uri pot afla mai multe informaţii despre proiect şi despre oportunităţile pe care le oferă acesta pentru dezvoltarea abilităţilor lor antreprenoriale şi profesionale.

Managerii din judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt şi Dolj sunt invitaţi la Craiova, să ia parte la unul dintre aceste seminarii pe data de 2 iunie, începând cu ora 15:30, la HOTEL Europeca. Mai multe detalii despre calendarul seminariilor şi despre etapele proiectului sunt disponibile pe website-ul dedicat proiectului – www.bizschool.ro.

Ca parte a proiectului ICIMM, la acest moment este desfăşurat la nivel naţional, un studiu în  rândul reprezentanţilor IMM-urilor din România. Acesta are ca scop analiza tipurilor şi nivelurilor de competenţe care le sunt necesare managerilor pentru dezvoltarea companiilor în care lucrează. Materialele digitale pentru dezvoltare profesională şi metodele de livrare oferite în cadrul proiectului vor fi personalizate conform rezultatelor studiului.

Cursurile se vor concentra pe îmbunătăţirea abilităţilor manageriale generale, administrarea optimă a unor arii profesionale specifice (precum leadership, marketing, vânzări), susţinerea antreprenoriatului în mediul economic românesc (contabilitate şi aspecte juridice), dezvoltarea abilităţilor de monitorizare a afacerii (precum pregătirea unui plan de afaceri sau a unui buget), îmbunătăţirea capacităţii de operare PC sau dezvoltarea cunoştinţelor de limbi străine.

Cursurile vor fi disponibile online prin intermediul platformei de e-learning dezvoltată pentru Online Business School, completată ocazional cu sesiuni de cursuri tradiţionale, în clasă. Platforma de e-learning permite utilizatorilor acces rapid şi repetitiv la materialele de curs, precum şi administrarea prezenţei la curs chiar la nivel individual, permiţând fiecărui cursant să parcurgă materia în ritmul său. Din punct de vedere tehnic, permite monitorizarea procesului de instruire de către echipa care administrează proiectul, poate genera rapoarte, permite desfăşurarea de teste şi evaluări. Suport pentru mentorat online, videoclipuri şi simulări de bune practici vor fi asigurate de specialişti renumiţi în mediul de afaceri, pentru o experienţă de învăţare integrată.

Proiectul Online Business School îşi propune să îndrume 6000 de manageri şi lideri de afaceri din IMM-urile din România. După ce vor participa la sesiunile de instruire, aceştia vor obţine cunoştinţe semnificative pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile şi performanţele personale care îi vor ajuta să susţină dezvoltarea companiilor lor, inclusiv pe noi pieţe.

Proiectul ICIMM este realizat cu fonduri europene, în urma obţinerii unei finanţări în valoare de aproximativ 18 milioane lei.

Romtelecom Business Solutions coordonează proiectul demostrându-şi încă o dată angajamentul de a susţine companiile româneşti prin livrarea de soluţii personalizate de comunicaţii la cheie. Bluepoint IT Solutions este un furnizor de soluţii IT şi de e-learning, responsabil pentru aplicaţia care va conţine cursuri online variate. OTE Academy este o organizaţie destinată training-ului vocaţional, subsidiară a OTE în Grecia. Bluepoint IT Solutions şi OTE Academy vor oferi conţinutul digital pentru dezvoltare profesională care va fi pus la dispoziţe participanţilor prin intermediul programului.

Mai multe detalii cu privire la implementarea proiectului, precum şi înscrieri la seminarii şi cursuri se pot face pe www.bizschool.ro.

Proiect cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

Persoană de contact:

 

Roxana Mihul – responsabil de PR

Romtelecom

roxana.mihul@romtelecom.ro