7 beneficii ce nu ar trebui să lipsească din pachetul tău pentru angajați

0
299

Piața muncii este într-o continuă schimbare în ultima perioadă și există numeroase lecții care ar trebui învățate, atât de angajați cât și de angajatorii. Dacă angajații ar fi trebuit deja să știe că în plan profesional dezvoltarea este esențială, angajatorii au încercat în ultimii ani să răspundă la o întrebare apărută mai demult în relația cu angajații: care sunt beneficiile extrasalariale care îi pot ajuta pe angajatori să atragă pe cei mai buni salariați de pe piață, indiferent de domeniu?

Mulți dintre angajatori știu că secretul echipei de profesioniști de care au nevoie se bazează nu numai pe recrutarea celor mai buni, ci și pe recompensarea acestora, în plan salarial, dar nu numai. Este vorba despre pachete de beneficii extrasalariale, iar cele mai căutate joburi nu mai sunt doar cele care oferă un telefon sau un laptop de serviciu.

Până la urmă, pentru a răspunde corect la această întrebare, angajatorii nu trebuie decât să abordeze problema din punctul de vedere al salariatului: de ce ar aplica un specialist în domeniu, cineva cu adevărat bun și cu experiență, pentru un anume job? De ce ar avea nevoie un salariat pentru a face față competiției, performanței, pentru a fi responsabil în plan profesional și loial companiei care l-a angajat? Angajatorii care au răspuns corect la astfel de întrebări și-au construit echipe de succes și loiale, iar beneficiile s-au văzut foarte repede.

Îți prezentăm, în acest articol, cele mai importante 7 beneficii extrasalariale pe care le poate oferi un angajator care este interesat cu adevărat de angajații săi.

Pachetul de asigurări de sănătate

Prin lege, companiile sunt obligate să ofere salariaților o asigurare de sănătate care să includă gratuități sau discounturi pentru diferitele consulturi sau proceduri medicale. Companiile fac un efort financiar pentru a oferi aceste servicii și de aceea își încurajează salariații să meargă la controale anuale și să facă periodic analizele. Unii angajatori preferă să ofere salariaților o anumită sumă fixă care să acopere investigațiile medicale. De asemenea, contravaloarea cheltuielilor medicale pot fi deduse ulterior. Beneficiile nu sunt numai pentru salariați, ci și pentru angajatori, pentru că în aceste condiții numărul de zile de concediu medical scade semnificativ. Importante pentru sănătatea angajaților sunt și ofertele pachetului de medicina muncii.

Aceste pachete de sănătate pot include și servicii care privesc sănătatea mentală, mai ales dacă este vorba despre activități stresante, sau de perioade de suprasolicitare. De asemenea, pentru combaterea stresului poate fi nevoie de ședințe de yoga, masaj, meditație.

Angajatorii pot oferi angajaților și asigurare la un cabinet oftalmologic, dar și la un cabinet de stomatologie (consultul stomatologic se face o dată sau de 2 ori pe an).

Cardurile de masă

Cardurile de masă sunt de fapt varianta modernă a tichetelor de masă. Sunt ușor de folosit, pentru că salariații nu mai trebuie să le ridice personal, au forma unui card obișnuit, iar plata cu ele se poate face contactless, sau cu telefonul. Cardurile de masă pot fi folosite și de restaurante, cafenele.

Cardurile de vacanță

Orice salariat are nevoie de perioade de odihnă/recreere și este în beneficiul angajatorului să aibă în jurul lui oameni care lucrează fără stres și comunică bine cu cei din echipă. Cardurile de vacanță pot fi folosite la hotelurile și pensiunile din întreaga țară.

Cardurile cadou

Cardurile cadou sunt foarte utile mai ales în perioada sărbătorilor. Cardurile cadou dau ocazia angajaților să-și facă daruri exact ceea ce își doresc. Aceste carduri sunt valabile un an de la data încărcării și se pot folosi în magazine și mall-uri, pe diverse produse: electronice, electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice, parfumuri, cărți, jucării și multe altele.

Telefoane mobile/laptopuri performante

Abonamentele telefonice și cartelele telefonice care se folosesc pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu reprezintă venit neimpozabil, angajatorul își poate deduce aceste cheltuieli. De asemenea, majoritatea companiilor oferă salariaților laptopuri performante, mai ales în contextul muncii de acasă.

Fructe/gustări bio

Un beneficiu extrasalarial important îl reprezintă fructele și gustările bio, în scopul de a asigura salariaților o dietă sănătoasă pe perioada orelor de muncă.

Abonamente pentru activitățile sportive

O altă modalitate de a menține salariații sănătoși este aceea de a le oferi abonamente pentru activități sportive. Poate fi vorba despre zumba, pilates, fitness, yoga, aerobic, dar nu numai.

Beneficiile extra-salariale sunt întotdeauna bine primite de salariați, îi mențin într-o stare de sănătate bună, motivați, iar acest lucru îi face să fie mai eficienți și loiali companiei.