FCSB – Universitatea Craiova, Arena Naţională, ora 19.
FCSB: Târnovanu – Creţu, Cristea, Miron, Radunovic – Edjouma, Olaru, Tănase – Cordea, Dumiter, Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea. Rezerve: Straton – Vinicius, Ov. Popescu, Şut, Coman, Oaidă, Mamut, I. Stoica, V. Gheorghe.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu, Creţu, Gustavo – Cîmpanu, Koljic, Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Rezerve: Lazar – Vlădoiu, Conte, Găman, Căpăţână, Bic, Nistor, Baiaram, Markovic.
Anton Petrea: “O victorie ne-ar îndepărta mai mult de ei, dar mai sunt multe meciuri de disputat. Este un joc important pentru ambele echipe. O victorie a noastră ne-ar aduce o oarecare liniște, dar se poate întâmpla orice până la final. Mă leagă multe amintiri de staff-ul celor de la Craiova. Am lucrat cu multă lume de acolo, dar va fi un meci de play-off. Ne vom saluta și nimic mai mult. Ne știm filosofia de joc. Știm ce ne dorim de la echipele noastre, ne cunoaștem din acest punct de vedere. Vom vedea dacă ne vom surprinde unul pe altul. hiar dacă am auzit că au ceva probleme de sănătate în rândul jucătorilor. Indiferent de componența echipei, vor încerca să facă un joc cât mai bun. Așa că vom avea un meci foarte dificil”
Laurenţiu Reghecampf: „Ne jucăm şansa pentru locul 2, să rămânem aproape, să profităm, dacă ei vor avea paşi greşiţi. Trebuie să fim atenţi la calitatea jucătorilor din faţă a celor de la FCSB, sunt inteligenţi, au tehnică bună, pot scoate adversari din joc, pot face diferenţa. La fel, să fim atenţi şi la şuturile de la distanţă. Toni Petrea mi-a fost coleg aproape 10 ani, nu am ce revanşă să-mi iau, cum nu am revanşă faţă de nimeni de la FCSB. În tur am pierdut la ultima fază, nu am fost concentraţi la golurile primite. Vrem să arătăm mai bine decât la meciul de pe Ion Oblemenco. FCSB este o echipă foarte bine pregătită fizic, pot duce meciuri la intensitate maximă până în minutul 95, au câştigat multe puncte cu goluri marcate pe final.”
Prefaţa LPF:
“Derby-ul rundei a 3-a din play-off le va aduce faţă-n faţă pe FCSB şi Universitatea Craiova, echipe care, în ultimele sezoane, s-au aflat în luptă directă pentru podium. Mai mult, partida se anunţă interesantă şi datorită faptului că se vor duela cele mai bune atacuri din stagiunea în curs.
12 victorii, trei remize şi o singură înfrângere este palmaresul roş-albaştrilor pe teren propriu în acest sezon.
40 dintre cele 59 de goluri înscrise pe durata întregului campionat de către bucureşteni au fost marcate în meciurile considerate acasă.
Oltenii au un parcurs foarte bun în 2022, an în care au înregistrat opt succese, un egal şi doar două partide pierdute.
Craiovenii au marcat cel puţin un gol în 11 dintre precedentele 12 deplasări din Liga 1.
Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două formaţii s-au mai întâlnit de 26 de ori în principala competiţie internă, de 19 ori au câştigat roş-albaştrii, de patru ori s-au impus alb-albaştrii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – CS U Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitate Craiova – FCSB 2-5.
FCSB s-a impus în ambele meciuri din sezonul regulat 2021-2022, 4-1 în tur şi 3-2 în deplasare (retur).
Partida va fi una specială pentru Laurenţiu Reghecampf, care a cunoscut cele mai mari succese ca antrenor pe banca roş-albaştrilor, alături de care a câştigat de două ori titlul, a jucat în primăvara Europa League, eliminând Ajax, şi a participat în grupele UCL.
176 de meciuri în toate competiţiile a strâns Laurenţiu Reghecampf în cele două mandate în care a antrenat-o pe FCSB (2012-2014, 2015-2017), 100 încheiate cu victorii, 50 la egalitate şi doar 26 cu înfrângeri.
Mediile de vârstă: FCSB – 24 ani şi 4 luni; Universitatea Craiova – 25 ani şi 11 luni.
Se întâlnesc echipele cu cei mai puţini debutanţi din acest sezon, fiecare având câte trei jucători care au evoluat în ediţia curentă pentru întâia oară în Liga 1.
Se vor confrunta două echipe care se bazează mult pe jucătorii autohtoni, FCSB având o medie în stagiunea curentă de doar doi străini / meci, iar Universitatea Craiova de patru străini / meci.”