Rotaru i-a dat temă de vacanţă lui Papură: o carte din care să afle cum să bată FCSB

0
658

Într-o intervenţie telefonică în emisiunea Fan România, la Fanatik, finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a dezvăluit că i-a recomandat lui Cornel Papură să citească „Puterea obişnuinţei”, de Charles Duhigg, o carte din care antrenorul Universităţii Craiova ar trebui să afle metoda prin care să câştige un derby cu FCSB.

„I-am recomandat lui Papură să citească o carte, Puterea obişnuinţei. În carte e vorba de o echipă din fotbalul american care avea aceeași problemă ca noi. Nu bătuseră adversarul istoric de 30 de ani și de fiecare dată când se apropiau de finala Super Bowl-ului nu intrau în finală, chit că aveau o echipă cu jucători foarte buni. Dar şi când începem să-i batem, o să-i batem noi 30 de ani. Staff-ul nostru tehnic a făcut o analiză și a văzut că, în 70% din meciurile cu FCSB, golurile lor sunt venite în urma unor greșeli personale majore” a declarat Mihai Rotaru.