MApN: Recrutarea candidaţilor continuă până pe 8 iunie

0
403

Procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari ai Armatei continuă în acest an cu o nouă etapă, care a început luni cu selecţionarea candidaţilor care doresc să se încadreze în funcţii de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi-gradaţi rezervişti voluntari, anunţă Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, recrutarea candidaţilor se va desfăşura până pe 8 iunie, iar selecţia candidaţilor, repartizarea pe funcţii, anunţarea candidaţilor declaraţi admişi şi instruirea acestora se vor desfăşura conform unui calendar care va fi anunţat în timp util.

Pentru anul 2018 sunt disponibile peste 3.400 de posturi, dintre care aproximativ 380 pentru ofiţeri, aproximativ 140 pentru maiştri militari, aproximativ 680 pentru subofiţeri şi peste 2.200 pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.

Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii trebuie să se prezinte la sediile centrelor militare zonale, judeţene sau de sector pe a căror rază îşi au domiciliul, pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie; permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.