INS: Preţurile producţiei industriale au crescut cu 3,9% în februarie

0
402

Preţurile producţiei industriale, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), au crescut în februarie cu 0,2% faţă de luna precedentă şi cu 3,9% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, informează Institutul Naţional de Statistică.

Pe marile grupe industriale, comparativ cu ianuarie, creşteri s-au înregistrat la industria bunurilor intermediare (plus 0,99%), industria bunurilor de capital (plus 0,39%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (plus 0,66%). În industria bunurilor de uz curent, preţurile producţiei au scăzut uşor, cu 0,08%, iar în cea energetică au coborât cu 0,87%.

Raportat la februarie 2017, preţurile producţiei industriale au urcat cu 5,61% în industria bunurilor intermediare, cu 4,63% în industria bunurilor de capital, cu 3,06%, în cea a bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 3,58%, în industria bunurilor de uz curent şi cu 1,24% în cea energetică.