Theresa May: Marea Britanie nu va ceda niciodată suveranitatea Gibraltarului fără ca locuitorii acestuia să fie de acord

0
337

GibraltarPrim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a subliniat că Londra nu va ceda niciodată suveranitatea Gibraltarului fără ca populaţia să fie de acord cu acest lucru, potrivit unui comunicat la Downing Street.

În cadrul unei convorbiri telefonice avută cu şeful executivului din Gibraltar, Fabian Picardo, May a precizat că ea “nu va încheia niciodată un acord care ar lăsa ca locuitorii Gibraltarului să treacă sub o altă suveranitate fără voinţa lor exprimată în mod liber şi democratic”, potrivit comunicatului.

”Premierul britanic a spus că îşi menţine în totalitate angajamentul de a lucra cu Gibraltarul pentru a obţine cele mai bune rezultate posibile în ce priveşte Brexit-ul şi că va continua să-l includă în procesul de negocieri”, mai este menţionat în acelaşi document.

După Brexit, “niciun acord între UE şi Marea Britanie nu va putea fi aplicat teritoriului Gibraltarului fără un acord între Regatul Spaniei şi Regatul Unit“, este precizat în textul prezentant vineri în La Valletta de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Membrii opoziţiei social-democrate din gibraltar şi-au exprimat îngrijorarea prividn faptul că Madridul ar avea posibilitatea să blocheze accesul Gibraltarului la orice acord încheiat de Marea Britanie cu UE, informează Agepres.

Picardo a denunţat şi el ”maşinaţiunile vizibile ale Spaniei”, care ”încearcă să manipuleze Consiliul European pentru a-şi urmări propriile interese politice meschine”. El a calificat propunerea UE ca fiind ”discriminatorie şi inutilă”.

Cele 27 de state rămase în Uniunea vor fi nevoite să accepte aceste orientări, eventual cu amendamente, în timpul unui summit care va avea loc pe 29 aprilie, la Bruxelles.