Despre grâul scăpat cu bine din iarnă

0
124

O veste bună, cel puţin deocamdată, vine din câmpia întinsă a Doljului: grâul a ieşit teafăr din iarnă şi vegetează normal, mângâiat de razele soarelui lunii aprilie. De la promisiune la certitudine mai are de surmontat destule cumpene. Adică are în faţă un drum lung. De starea grâului, una din bogăţiile reale ale Doljului, nu putem rămâne indiferenţi în nici o împrejurare. Şi în fiecare an pe vremea asta revine, obsedantă de când ne ştim, interogaţia: cum e grâul? Cei pe care nu-i interesează aşa ceva rămân în afara sufletului acestui judeţ. Poate şi domnul acela tinerel, Daniel Constantin, zărit din când în când pe ecranele televizoarelor, dându-şi mai mult otova cu părerea, ca ministru, pe chestiuni de securitate alimentară, ar putea să vorbească mai desluşit despre domeniul de activitate încredinţat, care anul trecut a împins în sus creşterea economică. Fără o agricultură robustă şi fără producători agricoli teferi suntem pierduţi. Ne-am hrăni numai din importuri. Şi de nu puţine dintre acestea ne-am convins. În locul premierului Victor Ponta, din pură curiozitate, aş provoca „o testare”, într-o videoconferinţă, a tuturor reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, întrebându-i pe fiecare, fără vreo înştiinţare prealabilă, dacă are cunoştinţe exacte de culturile agricole înfiinţate în toamnă şi în această primăvară şi, în context, despre posibilităţile existente privind aprovizionarea cât mai bună a populaţiei, premergătoare Paştelui – evident, nu reglează ei piaţa -, că tot avem un guvern de stânga. Şi ar mai fi multe de cunoscut cu exactitate, de care se leagă, nu-i aşa, premisele unui an bun din perspectivă economică. Multe trăncăneli, care ne ultragiază zilnic auzul, îşi au poate motivaţia lor, dar nici una dintre ele nu poate substitui ceea ce Geo Bogza numea „dialogul fundamental”. Cel dintre fiinţa noastră, însetată de certitudini, şi forţa regeneratoare a pământului. O primăvară calmă a luat în primire câmpia Doljului, deja în plină renaştere. Dătătoare de speranţe. Chiar dacă nu se resimte freamătul de altădată, din multe motive, câmpia doljeană rămâne cel mai viguros şantier de lucru, fiindcă ea produce pâinea şi atâtea altele de-ale gurii. Cu un regim de precipitaţii cât de cât normal, putem nădăjdui „să ne ţinem locului” şi, mai mult, dobândi, acea siguranţă alimentară, deloc indiferentă. Şi poate e de neînţeles faptul că domeniului de activitate care a adus guvernului actual deplină linişte şi chiar o admiraţie europeană îi este rezervată o atenţie atât de îngustă şi de calică.