Cercetați pentru tâlhărie calificată şi distrugere

0
274

În cursul zilei de joi, 29 februarie, poliţiştii doljeni au efectuat zece percheziţii domiciliare, toate în comuna Amărăștii de Jos, sat Ocolna, în cadrul mai multor dosare penale.Astfel, cinci percheziţii au fost efectuate de poliţiştii Poliţiei Oraşului Dăbuleni, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi distrugere.

În fapt, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 44 de ani, din localitate, sunt bănuiţi că, în noaptea de 24 spre 25 februarie a.c., aflându-se în extravilanul oraşului Dăbuleni, ar fi sustras mai multe bunuri aparţinând unei societăţi comerciale, folosite la reabilitarea canalelor de irigaţii, şi l-ar fi agresat fizic pe un bărbat, în calitatea sa de paznic, căruia i-ar fi sustras telefonul mobil şi i-ar fi tăiat cauciucurile de la rulota în care se afla. Celelalte cinci percheziţii au fost efectuate de poliţiştii Secţiei nr.14 Poliţie Rurală Bârca, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Patru  tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, din localitate, sunt bănuiţi că în perioada 13-23 februarie a.c., intrând prin efracție în interiorul stațiilor de pompare a apei, din comuna Bârca, ar fi sustras mai multe componente electrice. În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe mijloace de probă, cei 9 bărbați fiind conduși la audieri. “Astfel, în baza probatoriilor administrate, poliţiştii i-au reţinut pe cei 9, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Olt și Gorj. În cursul zilei de 01 martie a.c., cele cinci persoane reținute sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Totodată, celelalte patru persoane reținute sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat au fost plasate sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.